Daniel Sandru Acum douazeci de ani, 26 ianuarie era una dintre zilele a caror petrecere se pregatea din timp. In limbajul epocii, "tara intra in sarbatoare", cu ordin de la Partid, in conditiile in care acesta din urma reprezenta oligarhia feudala concentrata in jurul familiei Ceausescu. Nasterea "geniului Carpatilor" era un eveniment major pentru Romania socialismului multilateral dezvoltat.
O Romanie care nu a disparut, ci a reusit sa se conserve in diverse spatii sociale neocupate de noua Romanie, aia care se chinuie sa treaca de stadiul unei democratii betege. Ne-am insela daca am crede ca Romania de dinainte de 1989 a disparut sau ca ea, daca s-a conservat, a facut-o numai in zona a ceea ce sociologii tranzitiei, dar si unii politicieni, numesc "Romania profunda". Romania socialismului multilateral dezvoltat, recognoscibila usor si astazi, nu e doar o realitate spatiala, ci si una mentala. Ea subzista, e adevarat, in micile orase cu industria acum decimata, la periferia marilor orase si in ruralul de sub limita de subzistenta, dar si in spatiul imaginar, in atitudinile si comportamentele celor care nu au reusit sa se desparta de nobilele idealuri si, in general, de Weltanschauung-ul epocii respective. Ea poate fi identificata si la nivelul nostalgicilor ce isi taraie pasii, anual, spre cimitirul Ghencea, pentru a recita poezii de "inalta tinuta patriotica", dar si la al celor care, pierzand pariul cu tranzitia, nu pot avea o asemenea performanta. Ea exista si in mintea bolnavilor de scenarita si conspirationita, retrasi de prin Securitate in jurul lui Vadim Tudor, dar si in a celor care, profitand de oportunitatea tunurilor de la inceputul anilor '90, au devenit noii patroni ai capitalismului salbatic. E bine insurubata si in creierele unor politicieni ai "noii democratii", dar si in spatiul cultural ori academic. Ea coexista cu o alta Romanie
