Staţia de Ambulanţă, Policlinica şi mai multe case din Predeal au rămas în beznă, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce un camion plin cu covoare a dărâmat un stâlp de înaltă tensiune. Accidentul s-a produs în jurul orelor 03.30, la ieşirea din Predeal. Timp de şase ore, pe o distanţă de mai bine de un kilometru în centrul Predealului, energia electrică şi legăturile telefonice au fost întrerupte. Potrivit reprezentanţilor Electrica Braşov, din cauza accidentului, pe lângă consumatorii casnici, policlinică şi Ambulanţă, a fost afectat de avarie şi iluminatul stradal din Predeal. Electricienii au reuşit să remedieze problemele în jurul orelor 9.30. Din fericire, în tot acest timp, nu s-au înregistrat probleme la Serviciul de Urgenţe, pentru că apelurile sunt preluate de Ambulanţa Braşov, care le direcţionează spre Predeal, legăturile telefonice fiind stabilite prin intermediul telefoniei mobile. Poliţiştii spun că TIR-ul venea din Turcia şi trebuia să ajungă la Dârste în Braşov. Din câte se pare, la un moment dat, şoferul a adormit la volan. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar circulaţia pe DN 1 s-a desfăşurat cu dificultate mai bine de opt ore, până când o macara a reuşit să mute camionul. Staţia de Ambulanţă, Policlinica şi mai multe case din Predeal au rămas în beznă, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce un camion plin cu covoare a dărâmat un stâlp de înaltă tensiune. Accidentul s-a produs în jurul orelor 03.30, la ieşirea din Predeal. Timp de şase ore, pe o distanţă de mai bine de un kilometru în centrul Predealului, energia electrică şi legăturile telefonice au fost întrerupte. Potrivit reprezentanţilor Electrica Braşov, din cauza accidentului, pe lângă consumatorii casnici, policlinică şi Ambulanţă, a fost afectat de avarie şi iluminatul stradal din Predeal. Electricienii au reuşit să remedieze problemele în jurul orelor 9.30. Din fericire, în t