Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edilul Solomon are interzis la secretară

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Primarul Craiovei este obligat de instanţă să stea departe de cei care sunt martori în procesul de corupţie în care este implicat. Antonie Solomon, edilul din Bănie, şi-a reluat atribuţiile, dar nu are voie să comunice cu nouă dintre subordonaţi. Printre ei, şi secretara primăriei.

Întoarcerea primarului Antonie Solomon (PDL) în fruntea Craiovei nu-i conferă edilului libertatea deplină în exercitarea funcţiei, creând disfuncţii în activitatea administrativă a oraşului. Deşi judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis că edilul îşi poate relua atribuţiile, Solomon nu are voie să intre în contact cu 11 persoane, dintre care 9 angajaţi ai primăriei, toţi martori în procesul în care acesta este judecat pentru fapte de corupţie.

Lista lui Solomon

Pe lista de pe uşa lui Solomon se află 11 „interzişi“ Foto: Bogdan Marica

„Inculpatul Solomon Antonie va respecta următoarele obligaţii: să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis fapta, de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Atrage atenţia inculpatului Solomon Antonie că, în caz de încălcare - cu rea-credinţă - a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive", se arată în decizia luată de magistraţii Tribunalului Galaţi, hotărâre rămasă valabilă după ce Curtea Apel Galaţi a respins la 21 iulie recursul procurorilor DNA Galaţi.

Lista cu persoane cu care Solomon nu are voie să intre în contact a fost afişată luni, la întorcerea acestuia în primărie, şi pe uşa biroului edilului. Lista cu pricina este deschisă de Nicoleta Miulescu, secretara Primăriei Craiova.

Primarul Antonie Solomon susţine că este dispus chiar să absenteze de la următoarea şedinţă a Consiliului Local, programată pentru vineri. „Ori nu o să vin eu, ori nu o să vină secretara. Nu vreau să risc, deşi acolo scrie «cu rea-credinţă»,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 52 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 54 minute
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°