Cînd încerci să adormi după ce ai vizitat una dintre peşterile din Gorj, sentimentul cu care te întinzi în patul din hotel este invidia. Iar obiectul ei sînt strămoşii, despre care ghidul tocmai ţi-a povestit că au dormit, generaţii de-a rîndul, în frumoasa şi curata peşteră de peste drum. Nici nu e greu să-i înţelegi. În orice clasificare turistică cinstită, Peştera Cutare ar merita mai multe stele decît hotelul cu acelaşi nume. Chiar şi fără amenajări, creaţia naturii pare mai primitoare decît cea a oamenilor, iar dezavantajele ei, luate pe rînd, pălesc în momentul în care le confrunţi cu alternativa. Să enumerăm: În peşteră e o linişte sinistră. La hotel face zgomot sinistrul Georgică de la Ghimpaţi. În peşteră e frig. La hotel nu e doar îngrozitor de cald, ci şi miroase ca într-un frigider uitat deschis vreo două săptămîni. În peşteră e ud pe jos. Şi la hotel e, însă precis nu e doar apă. În peşteră nu mai trăieşte nimeni. La hotel se antrenează lotul de fotbal Petrolul Ţicleni, iar în pat, după toate aparenţele, echipa de juniori Căpuşa Monteoru. În peşteră nu ai toaletă, pat şi nici televizor. La hotel toate aceste obiecte au nevoie de etichete ca să le poţi recunoaşte. În sfîrşit, în peşteră n-ai ce mînca dacă nu-ţi aduci de acasă. La acest capitol, hotelul e în avantaj: mănînci aici şi mori acasă! Ajuns aici, orice om cu silex la cap nu poate să tragă decît o singură concluzie: după 50 de mii de ani de îmbunătăţiri locative, tot în peşteră se mai poate trăi. Cel puţin cazarea e gratuită, apa la discreţie, iar specia ospătarului încruntat şi cu burtă încă mai stă la coadă pentru ca evoluţia naturală (sau Cel de Sus, dacă preferaţi) s-o aducă - pedeapsa - pe Pămînt. Şi-atunci, de ce mai stau oamenii la hotel? Răspunsul naiv ar fi că peştera e încuiată peste noapte. Răspunsul cinic e că ni s-a urît cu binele din subteran. Şi totuşi, adevărul