Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speologie şi durere

Publicat in Dilema Veche, vineri 31 august 2001 ·

Cînd încerci să adormi după ce ai vizitat una dintre peşterile din Gorj, sentimentul cu care te întinzi în patul din hotel este invidia. Iar obiectul ei sînt strămoşii, despre care ghidul tocmai ţi-a povestit că au dormit, generaţii de-a rîndul, în frumoasa şi curata peşteră de peste drum. Nici nu e greu să-i înţelegi. În orice clasificare turistică cinstită, Peştera Cutare ar merita mai multe stele decît hotelul cu acelaşi nume. Chiar şi fără amenajări, creaţia naturii pare mai primitoare decît cea a oamenilor, iar dezavantajele ei, luate pe rînd, pălesc în momentul în care le confrunţi cu alternativa. Să enumerăm: În peşteră e o linişte sinistră. La hotel face zgomot sinistrul Georgică de la Ghimpaţi. În peşteră e frig. La hotel nu e doar îngrozitor de cald, ci şi miroase ca într-un frigider uitat deschis vreo două săptămîni. În peşteră e ud pe jos. Şi la hotel e, însă precis nu e doar apă. În peşteră nu mai trăieşte nimeni. La hotel se antrenează lotul de fotbal Petrolul Ţicleni, iar în pat, după toate aparenţele, echipa de juniori Căpuşa Monteoru. În peşteră nu ai toaletă, pat şi nici televizor. La hotel toate aceste obiecte au nevoie de etichete ca să le poţi recunoaşte. În sfîrşit, în peşteră n-ai ce mînca dacă nu-ţi aduci de acasă. La acest capitol, hotelul e în avantaj: mănînci aici şi mori acasă! Ajuns aici, orice om cu silex la cap nu poate să tragă decît o singură concluzie: după 50 de mii de ani de îmbunătăţiri locative, tot în peşteră se mai poate trăi. Cel puţin cazarea e gratuită, apa la discreţie, iar specia ospătarului încruntat şi cu burtă încă mai stă la coadă pentru ca evoluţia naturală (sau Cel de Sus, dacă preferaţi) s-o aducă - pedeapsa - pe Pămînt. Şi-atunci, de ce mai stau oamenii la hotel? Răspunsul naiv ar fi că peştera e încuiată peste noapte. Răspunsul cinic e că ni s-a urît cu binele din subteran. Şi totuşi, adevărul

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 26 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 19 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°