Internetul se afla in fata unora dintre cele mai mari schimbari din istoria sa: joi se decide, la Paris, daca orice cuvint sau combinatie de litere poate deveni domeniu de internet (exemple: .popescu, .dragoste, .bucuresti sau .urziceni).
Decizia este asteptata in aceasta saptamina, cu ocazia adunarii generale a ICANN - organizatia care gestioneaza numele de domenii internet. Daca modificarile vor fi aprobate, companiile vor putea sa-si transforme propriile nume in domenii de net, iar persoanele fizice ar putea proceda la fel. Noile reguli ar putea facilita lansarea domeniului .xxx, dupa ani intregi de tergiversari.
"In afara de .com, .net sau .org, cei 1,3 miliarde de utilizatori de internet vor putea, din 2009, sa acceseze adrese generice folosind drept extensii cuvinte comune precum .love, .hate sau .city, sau nume proprii", a declarat luni pentru publicatia franceza Les Echos, citata de Le Monde, presedintele ICANN, Dr. Paul Twomey.
Domeniile top-level sunt in numar limitat si se refera la tari, cum ar fi .uk, sau .it, la comert (.com), organizatii si institutii (.org) sau .net. Potrivit Le Monde, in acest moment exista aproximativ 250 de extensii.
The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este institutia care face regulile pe net, supervizeaza numele de domenii si lucreaza pentru "deschiderea" adreselor de trei ani.
Daca votul va fi favorabil noilor reguli, schimbarile in functionarea internetului vor fi cele mai mari din istoria sa, crede Paul Twomey, presedintele ICANN. "Impactul schimbarilor va fi diferit in diverse parti de pe glob. Insa va permite grupurilor, comunitatilor si companiilor sa-si exprime identitatile online". El spune ca practic internetul se va extinde mult, vor fi noi "proprietati" pe care multi se vor grabi sa le adjudece si sa le foloseasca asa cum vor dori.
@N_P