Ca şi în cazul FMI, relaţia cu Uniunea Europeană nu e dictată României zise și demne, angajate în căutarea unui nou Nicolae Ceauşescu pentru a-şi proclama independenţa faţă de Puterea Colonialistă de la Bruxelles.
Ea, această relaţie, e nu numai acceptată de România, dar, mai mult, a fost dorită şi cerută de ea.
Drept urmare, reacția Autorităţilor de la Bucureşti faţă de Documentele Comisiei trebuie să exprime poziția unei țări europene şi nu poziția unei țări din Caraibe, condusă de sergenţi majori ţară fanariotă. Altfel spus, România n-are de ales:
Fie iese din Uniunea Europeană şi atunci poate da cu tifla Analizelor şi Recomandărilor de la Bruxelles.
Fie rămîne în Uniunea Europeană şi atunci ia în serios Documentele U.E.
Toate guvernările de după admiterea în Uniunea Europeană au considerat că, o dată ce România vrea să rămînă în Uniunea Europeană, trebuie să abordeze cu maximă responsabilitate documentele Uniunii Europene, fie că e vorba de fişe ale democraţiei de la un moment dat, fie că e vorba de recomandări.
A venit însă premier Victor Ponta, în aprilie 2012.
Nu pe calea scrutinului, ci pe calea cumpărării de parlamentari.
Din aprilie 2012 şi pînă azi Victor Ponta face un joc primejdios.
Nu pentru el, dat fiind că, asemenea tuturor premierilor, e trecător prin hardughia din Piaţa Victoriei, ci pentru interesele naţionale ale ţării.
Deşi n-a ieşit din Uniunea Europeană (Victor Ponta n-are curaj încă să comită acest gest crucial), România se poartă ca şi cum ar fi în afara Uniunii Europene.
Deciziile şi documentele Uniunii Europene sunt răstălmăcite, cînd nu sunt respinse de-a dreptul ca emanînd de la o Putere neo-colonialistă.
La îndemnul discret al lui Victor Ponta, maşinăria de propagandă a Puterii înfăţişează Uniunea Europeană