Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa-Năsăud: USL câştigă 3 din 4 mandate de deputat şi cele două de senator- rezultate finale

Publicat in Mediafax, luni 10 decembrie 2012 · ·

USL a câştigat, în Bistriţa-Năsăud, trei din patru mandate de deputat şi cele două de senator, iar candidatul său în Colegiul 3 Camera Deputaţilor, Alexandru Pugna, are cel mai mare număr de voturi, devansându-l pe Ioan Oltean (ARD), arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean.

Rezultatele finale furnizate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud arată că în Colegiul 1 Camera Deputaţilor a câştigat Adriana-Doina Pană (USL), care a fost votată de 56,85% dintre alegători, pe locul al doilea clasându-se Alin Seserman (ARD), votat de 23,23% dintre cei care s-au prezentat la urne, iar pe locul al treilea se află Lucian Adrian Ungur (PP-DD), care a fost preferat de 9,81% dintre electori.

În Colegiul 2 Camera Deputaţilor a câştigat mandatul de deputat Daniel Suciu (USL), care a fost votat de 54,32% dintre alegători, urmat de Vasile Marc (ARD) cu 22,48%, şi de Feher Gabor (UDMR) cu 9,99%.

În Colegiul 3 Camera Deputaţilor, candidatul USL Alexandru Pugna a obţinut cel mai mare număr de voturi, 10.631, ceea ce echivalează cu 46,23% din totalul lor, al doilea clasându-se Ioan Oltean (ARD), cu 8377 de voturi - 36,42%, iar al treilea Ioan Şeu (PP-DD) cu 2.075 de voturi - 9,02%. În acest colegiu nu s-a stabilit deocamdată câştigătorul mandatului de deputat.

În Colegiul 4 Camera Deputaţilor, câştigător este Stelian Dolha (USL), votat de 55,89% dintre alegători. Pe locul al doilea s-a clasat Monica Săsărman (ARD), votată de 19,33% din cei care au fost la vot, iar al treilea Octavian Seciu (PP-DD), preferat de 15,94% dintre electori.

USL şi-a adjudecat şi cele două mandate de senator din Bistriţa-Năsăud.

În Colegiul 1 Senat, Dorin Dobra (USL) a câştigat cu 57,87% din voturile electoratului. Al doilea clasat a fost Eugen Curteanu (ARD), votat de 22,14% dintre alegători, iar al treilea Marius

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 5 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°