Poliţiştii din New York au descoperit o bucată de avion care provenea de la una dintre aeronavele care au lovit turnurile Worl Trade Center în septembrie 2001.
"O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 Septembrie 2001, a fost descoperită înţepenită în spatele a două imobile din Manhattan", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Paul Browne citat de Mediafax. El a adaugat că bucata din avion purta "un număr de identificare Boeing clar vizibil".
Potrivit Mediafax, cele două imobile în spatele cărora a fost găsită bucata din avion se află la 51 Park Place respectiv la 50 Murray Street, situate la două străzi dinstanţă de locul unde se aflau turnurile gemene. Descoperirea s-a făcut din greşeală, în urma unei inspecţii a părţii din spate a imobilului din 51 Park Place, la solicitarea proprietarului.
Spaţiul dintre cele două imobile este extrem de îngust, ceea ce poate explica cum această bucată de avion le-a scăpat timp de aproape 12 ani anchetatorilor.
Atentatul de la 11 Septembrie 2001 este considerat a fi cel mai grav atentat terorist din istoria Statelor Unite. 2.753 de persoane au fost ucise atunci, după ce două avioane de pasageri au fost prăbuşite de către comando-uri ale Al-Qaida în turnurile World Trade Center.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
Sorin Roşca Stănescu, senatorul infractorilor, vrea să cheme la raport SRI și procurorii DNAHOROSCOP URANIA. Profilul fiecărei zile pentru cele 12 zodii, în săptămâna 26 aprilie - 2 maiFilmul unei CATASTROFE NUCLEARE care a lovit Europa. În ROMÂNIA poporul NU A ŞTIUT ADEVĂRUL / VIDEO şi GALERIE FOTO