Noua Zeelandă şi Slovacia au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi, la Rustenburg, în cadrul Grupei F de la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, potrivit Agerpres.
Slovacia a fost la doar câteva secunde de o victorie la debutul său la Cupa Mondială, dar fundaşul neozeelandez Winston Reid a egalat în prelungiri (90+3), după ce europenii deschiseseră scorul prin golul marcat de Robert Vittek (50). În acest meci, portarul Dusan Kuciak (FC Vaslui) şi Jan Kozak (FC Timişoara) au fost doar rezerve.
Neozeelandezii au început ceva mai bine partida cu debutanta Slovacia, iar Killen a avut prima oportunitate în minutul 5, când mingea trimisă de lovitura sa de cap a fost reţinută de Mucha în doi timpi. Slovacia a fost mai incisivă în faţa atleticei formaţii de la Antipozi, a atacat mai mult şi prima ocazie clară s-a consumat în minutul 28, când Sestak a tras foarte aproape de bară. Portarul neozeelandez Paston a luftat în minutul 33, dar Vittek nu a scos decât un corner din această fază. Peste numai două minute (35), atacantul slovac a tras periculos la poartă.
Mai periculoşi la fazele fixe, în principal datorită taliei superioare, All Whites au beneficiat de o situaţie bună în minutul 38, când Smelz a tras în plasa laterală. Ultima ocazie a primei părţi a fost semnată de Hamsik, al cărui şut plasat a fost respins peste poartă de Paston (43).
Imediat după pauză Slovacia a deschis scorul, Vittek marcând de lângă Reid, la centrarea lui Sestak: 1-0 (50). Robert Vittek este autorul primului gol al Slovaciei la Cupa Mondială. Neozeelandezii au acuzat o poziţie de ofsaid la Vittek la această fază.
Echipa lui Ricki Herbert a încercat să construiască, să pună în pericol poarta lui Mucha, dar nu a părut să aibă forţa de a penetra apărarea echipei slovace, care a lansat contraatacuri rapide şi periculoase. Într-o astfel de ocazie (64), Sestak a