Sindicaliştii acuză inspectorii şcolari şi pe mai marii de la minister că au făcut presiuni asupra dascălilor, astfel încât, aceştia să nu intre în grevă. Inspectorul general neagă, dar spune că ar fi soluţii de susţinere a examenului de bacalaureat, dacă directorii de şcoli se hotărăsc, totuşi, să declanşeze greva generală.
Liderii sindicali susţin că asupra profesorilor reşiţeni au fost făcute presiuni pentru a renunţa la greva generală din 31 mai. În acest sens, Mariana Zvarici, reprezentanta în judeţ a Federaţiei Educaţiei Naţionale a trimis în această dimineaţă o scrisoare către Inspectoratul Şcolar Judeţean.
„Este posibil ca mulţi dintre ei să-şi schimbe poziţia.
Directorii au fost ameninţaţi cu schimbarea din funcţie, iar suplinitorii, că nu vor obţine un post la concursul din toamnă. Tinerii care au murit în 1989, au murit degeaba, dacă nu ne putem exprima democratic“, a afirmat Mariana Zvarici.
Inspectorul general contestă
„Am primit şi eu o notă referitoare la această chestiune. Nu este adevărat. Ceea ce vă pot spune este că a venit o adresă de la minister în care erau indicate soluţii posibile alternative, astfel încât, absolvenţii să susţină bacalaureatul în alte centre.
Atunci, profesorii şi-au revizuit poziţia şi au spus că preferă să organizeze proba de bacalaureat la ei în şcolaă, deşi corectura se va face în alte centre”, a declarat inspectorul şcolar general, Adrian Doxan. În ceea ce priveşte greva generală, inspectorul a precizat că, zilnic, începând de luni, directorii vor anunţa până la ora 9,30, câte persoane sunt în grevă.