Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retailerii din AFI Palace Cotroceni - vânzări de 500 mil. euro în cei trei ani de funcţionare

Publicat in Gandul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Vânzările retailerilor prezenţi în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, deţinut de AFI Europe, au depăşit 500 de milioane de euro în cei trei ani de funcţionare a mall-ului, potrivit unui comunicat transmis de AFI Europe.

Astfel, vânzările retailerilor din acest an pot fi estimate 155 milioane de euro, având în vedere că proprietarii centrului au anunţat vânzări de 164 de milioane de euro în 2010 şi de 181 milioane de euro în 2011.

AFI Palace Cotroceni, amplasat la intersecţia dintre Bulevardul Vasile Milea şi Bulevardul Timişoara, are o suprafaţă închiriabilă de 80.000 metri pătraţi şi a fost deschis în noiembrie 2009, în urma unei investiţii de peste 300 de milioane de euro. Valoarea actuală este estimată la 363 milioane de euro.

Centrul comercial a înregistrat de la an la an creşteri ale traficului de persoane, în primele luni ale acestui an având o medie zilnică de 53.000 de vizitatori în timpul săptămânii şi de peste 75.000 de vizitatori în weekend.

Centrul comercial a adus în primele nouă luni venituri din chirii de peste 19 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul trecut,

AFI Cotroceni este primul proiect finalizat în România de divizia din Europa a grupului israelian AFI Group. În acest an, compania a finalizat prima clădire de birouri dintr-un complex de cinci imobile care urmează să fie dezvoltat lângă mall.

Compania mai deţine în România terenuri în Bucureşti, Ploieşti şi Arad, unde a anunţat că va dezvolta locuinţe, birouri şi centre comerciale.

Vânzările retailerilor prezenţi în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, deţinut de AFI Europe, au depăşit 500 de milioane de euro în cei trei ani de funcţionare a mall-ului, potrivit unui comunicat transmis de AFI Europe.

Astfel, vânzările retailerilor din acest an pot fi estimate 155 milioane de euro, având în vedere că proprietarii centrului au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 20 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 20 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 23 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 35 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°