Strategia premierului Victor Ponta pentru privatizarea CFR Marfă este aceea de a relua procedura, urmând ca vânzarea pachetului majoritar să se finalizeze până în vara anului viitor. Între timp, prim-ministrul susţine că la conducerea companiei va fi instalat "management performant".
Anunţul a fost făcut de Ponta la începutul şedinţei de Guvern, aceasta fiind prima poziţie publică a premierului după eşecul privatizării gestionate de Ministerul Transporturilor. "Să porniţi de azi, de mâine, procedurile pentru o altă privatizare, cu timp destul până în vara anului viitor şi cu un management corect şi cinstit şi cu o presiune fără presiuni politice", i-a transmis prim-ministrul Ramonei Mănescu, ministrul Tranporturilor.
Ponta a cerut ca "noua procedură să pornească fără a mai răspunde presiunilor exterioare", menţionând CSAT, băncile şi criticii privatizării. "Cei care strigau să nu-i dăm CFR lui Gruia Stoica, ţipă azi că de ce nu i l-am dat. Neserioşii cu neserioşii", a comentat el.
Strategia premierului Victor Ponta pentru privatizarea CFR Marfă este aceea de a relua procedura, urmând ca vânzarea pachetului majoritar să se finalizeze până în vara anului viitor. Între timp, prim-ministrul susţine că la conducerea companiei va fi instalat "management performant".
Anunţul a fost făcut de Ponta la începutul şedinţei de Guvern, aceasta fiind prima poziţie publică a premierului după eşecul privatizării gestionate de Ministerul Transporturilor. "Să porniţi de azi, de mâine, procedurile pentru o altă privatizare, cu timp destul până în vara anului viitor şi cu un management corect şi cinstit şi cu o presiune fără presiuni politice", i-a transmis prim-ministrul Ramonei Mănescu, ministrul Tranporturilor.
Ponta a cerut ca "noua procedură să pornească fără a mai răspunde presiunilor exterioare", menţionând CSAT, băncile şi criticii privatizării