Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că memorandumul cu Rompetrol rămâne valabil, în condiţiile în care Preşedinţia nu l-a atacat la CC pe fond, el arătând că premierul Victor Ponta va trebui să şi-l asume prin HG, "dacă simte nevoia".
"Preşedinţia, neatacând pe fond conţinutul memorandumului, el rămâne valabil. Numai că domnul prim-ministru va trebuie să şi-l asume cu toţi cei 400 de milioane de dolari care i-a făcut cadou companiei Rompetrol, va trebuie să şi-l asume prin Hotărâre de Guvern dacă simte nevoia. Dacă nu, rămâne cu memorandumul şi-l pune în aplicare. Că asta l-ar putea feri, acolo nu a semnat. A semnat cel de la OSPI pe care l-a pus să semneze şi el a scăpat de semnătură", a spus Băsescu.
El l-a acuzat pe premierul Victor Ponta de faptul că a vrut "să o rezolve cu Parlamentul", dar "nu a mers".
"Exact ca la Roşia Montană. Vrea să se acopere neasumându-şi responsabilitatea pentru acţiuni guvernamentale clare, fără echivoc. Aici problema nu e că are cineva ceva cu premierul, să fie supărat că nu-şi asumă răspunderea. Problema e ce facem în relaţia Executiv-Parlament? Dacă problemele Executivului le dăm Parlamentului să le transforme în lege, cum mai controlează Parlamentul Executivul? Este un conflict major constituţional peste care nu se poate trece", a spus Băsescu.
Şeful statului a precizat că el nu a atacat la CCR decât tangenţial conţintul memorandumului. El a spus că pe conţinut, memorandumul a fost atacat la Curte de un grup de parlamentari în luna iunie.
Băsescu a spus că "atacul" său la Curte, în afară de câteva observaţii tehnice pe conţinutul memorandumului, a vizat, pe fond, tratametul egal care trebuie aplicat persoanelor şi companiilor în România.
"Nu poţi pentru Chevron să nu duci legea în Parlament când ai aprobat exploatarea gazelor de şist, explorare şi ex