Partidul Poporului-Dan Diaconescu are în Gorj un procent între 15 şi 20 la sută, crede Constantin Căruntu, preşedintele formaţiunii politice. Ca să întărească organizaţia de la Gorj a PP-DD, Constantin Căruntu, preşedintele acesteia, şi-a căutat membri inclusiv printre profesorii din Universitatea „Constantin Brâncuşi”. Adina Neamţu, soţia fostului prorector Liviu Neamţu, este preşedinta organizaţiei de femei a PP-DD Gorj Cei doi fac parte din echipa lui Adrian Gorun, cel care conduce universitatea târgujiană. Potrivit unor surse, Gorun chiar ar fi fost ofertat de liderii PP-DD pentru a intra în rândurile susţinătorilor vedetei de televiziune Dan Diaconescu.
Înfiinţat în urmă cu doar câteva luni, Partidul Poporului- Dan Diaconescu, filiala Gorj a reuşit să consolideze organizaţii în aproape toate cele 70 de localităţi din judeţ. Ca să întărească organizaţia de la Gorj, Constantin Căruntu, preşedintele acesteia, şi-a căutat membri inclusiv printre profesorii din Universitatea Constantin Brâncuşi. O parte dintre ei s-au şi înscris în partid. Adina Neamţu, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este preşedinta organizaţiei de femei a PP-DD. Aceasta este soţia lui Liviu Neamţu, fostul prorector al UCB, ambii făcând parte din echipa lui Adrian Gorun, preşedintele Senatului universităţii târgujiene.
Gorun, ofertat de PP-DD Gorj
Numirea Adinei Neamţu la şefia organizaţiei de femei a PP-DD Gorj nu este întâmplătoare. Surse din UCB susţin că Adrian Gorun şi Constantin Căruntu au purtat negocieri politice pentru înscrierea rectorului în PP-DD Gorj. În prezent, Adrian Gorun face parte din PD-L, însă, în ultima perioadă, relaţiile cu actuala conducere a organizaţiei s-au răcit. Faptul că PP-DD a reuşit să crească relativ repede în ochii electoratului, i-a surprins pe majoritatea