CS Otopeni (17) – FC Braşov
(9)(GSPTV – 15:00)
5 0 3 2 4-8
La Otopeni
2 0 2 0 3-3
Parcursul de metronom al stegarilor poate continua astăzi, în cartierul de vest al Ploieştiului, unde vor întâlni formaţia din Otopeni. Nu va fi un meci simplu, dacă ne-am lua după clasament, unde echipa de lângă aeroportul Henri Coandă se află pe penultimul loc al clasamentului. Cei din Otopeni luptă cu disperare pentru realizarea baremului de 25 de puncte, pentru că salvarea nu mai poate fi pusă în calcul. Exemple concrete sunt acele egaluri realizate în compania liderei clasamentului, Dinamo (0-0), în Ştefan cel Mare, sau acel 2-2 cu FC Timişoara, de acasă. În runda precedentă au cedat numai în min. 75 la Urziceni.
Stegarii sunt pe val. Alături de Di-namo şi FC Timişoara, se află fără înfrângere în acest sezon al returului, chiar dacă au avut adversari redutabili, pe Steaua, Argeş sau Urziceni, sau echipe care se dau de ceasul morţii, Pandurii şi Gaz Metan. Şi formaţia din Otopeni face parte din cea din urmă categorie. Echipa pregătită de Liviu Ciubotariu a promovat în acest campionat în premieră pe prima scenă, secondându-i pe „galben-negri” în prima serie a ligii secunde.
Cele două formaţii se întâlnesc pentru al treilea sezon în campionat. S-au mai întâlnit de două ori: în liga secundă şi în turul campionatului în primul eşalon. În primul sezon, 2006/ 2007, ambele partide s-au încheiat cu acelaşi scor, pe 23 septembrie, la Otopeni, respectiv pe 21 octombrie, la Braşov. În sezonul următor, când ambele formaţii au promovat pe prima scenă, pe 12 septembrie 2007, sub Tâmpa, stegarii au învins cu 2-0, dar în retur, pe 22 martie 2008, la Otopeni s-a consemnat egalitatea, 2-2.
Pe prima scenă, în august trecut, pe „Silviu Ploieşteanu”, stegarii au învins cu 2-0, prin golurile înscrise de Romeo Surdu (42) şi Attila Hadnagy (90). Neînvinsă î