Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Roman s-a plâns la CNA că este denigrată de un Dan Capatos. "Să nu îmi mai pronunţe numele"

Publicat in Gandul, joi 18 aprilie 2013 ·

Oana Roman, moderatoarea emisiunii "Drept la ţintă" de la Kanal D, a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la "campania de denigrare" dusă împotriva sa în emisiunea "Un show păcătos" de la Antena 1, de către Dan Capatos şi cei doi asistenţi ai lui.

Prezentă la şedinţa de joi a CNA, Oana Roman a spus că a decis să facă o sesizare la CNA întrucât, începând din septembrie 2012 şi până în prezent, în emisiunea "Un show păcătos" este dusă "o campanie" de denigrare a sa, precizând că aceste atacuri i-au afectat "imaginea şi demnitatea".

Oana Roman a spus că această campanie a continuat în emisiunea lui Dan Capatos, în ciuda faptului că, pe 26 septembrie 2012, ea a notificat trustul Intact, din care face parte postul Antena 1. "Prin notificare îmi exprimam totalul dezacord ca să mai pronunţe numele sau să mai difuzeze imagini cu persoana mea în această emisiune", a explicat Oana Roman, precizând că Dan Capatos a citit în emisiunea "Un show păcătos" această notificare, însă nu a ţinut cont de ea.

Ea a precizat că nu este normal ca, timp de şapte luni, trei bărbaţi să atace o femeie. "Mi s-au adresat injurii, jigniri, mi s-a lezat grav dreptul la imagine. Eu nu le-am răspuns în niciun fel, însă ei au continuat această campanie instigând telespectatorii să facă glume şi bancuri pe seama mea", a spus Oana Roman.

"Atacurile au continuat când am început să moderez o emisiune la Kanal D (...) Aceste atacuri au loc aproape zilnic. Vorbim despre zeci şi zeci de emisiuni. Vă rog să luaţi o decizie, pentru că eu cred că aceşti oameni trebuie să fie traşi la răspundere. Atacă, jignesc şi calomniază o persoană oricare ar fi ea. Eu nu am avut niciodată niciun dialog cu ei, niciun conflict de niciun fel. Atacurile sunt extrem de josnice", a spus Oana Roman.

Ea a mai spus că în emisiunea "Un show păcătos" a fost creată o rubrică,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°