Ajungem la Skagway, dar nu bântuim prin fermecătorul orăşel. Vom face acest lucru la întoarcerea dintr-o vizită deosebită...
Ne urcăm la bordul unui hidroavion şi pornim spre o rezervaţie unde se află „fraţii lui Colţ Alb”! Dacă aş avea coadă aş da din ea şi aş lătra de bucurie. Dar nu pot să fac acest lucru, cu atât mai mult cu cât, dacă m-aş fi născut câine aş fi vrut să mă nasc într-un trib al innuiţilor numit Mahlemut. Acest trib este cel care a dezvoltat în nord-vestul Alaskăi o specie de câine care să poată trage de sanie pe orice vreme si care să-i asiste la vânătoare. Câinele Malamut nu a fost crescut pentru viteză ci pentru putere. Deşi Clubul American Kennel nu a recunoscut oficial rasa până în 1935, s-a presupus că Malamuţii au contribuit la călătoria polară a lui Perry, Cook şi Byrd. În epoca căutătorilor de aur s-a încercat împerecherea lor cu câini mai rapizi, dar această iniţiativă s-a dovedit a fi dezavantajoasă pentru rasă.
Mulţi sunt cei care îi confundă cu câinii de pază, oricât ar părea de ilar. Cum mulţi sunt şi cei care le spun „vulpiţe”, într-o încercare de alint turistic care mă scoate din sărite!
Prietenoşi, afectivi, loiali, nobili... Se înţeleg foarte bine cu copiii, dar normal că trebuie supravegheaţi de un adult (pe mine cine să mă supravegheze, deoarece cât am stat printre ei m-am comportat precum un copil!). Se spune că nu trebuie lăsaţi niciodată singuri, pentru că au probleme de comportament.
Deocamdată ne bucurăm de compania lor. Nu vorbim prea mult, deoarece „imaginea” acestor minunate creaturi vorbeşte. Nici nu vreau să mă gândesc că, într-un târziu, trebuie să ne luăm „la revedere” de la aceşti adevăraţi camarazi ai oamenilor şi săniilor... Nu-i nimic, vom mai scotoci prin Skagway, după „relicve” ale căutătorilor de aur... (Va urma)
Ajungem la Skagway, dar nu bântuim prin fermecătorul orăşel. Vom
