Cel de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, la Calafat-Vidin, va fi inaugurat astăzi, la şase ani de la începerea construcţiei şi la aproape 60 de ani de la finalizarea celuilalt pod între cele două ţări, la Giurgiu-Ruse.
Podul între Calafat şi Vidin, al cărui cost total s-a ridicat la circa 300 de milioane de euro, va fi inaugurat în prezenţa mai multor demnitari. Premierul Victor Ponta, ministrul transporturilor Relu Fenechiu, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, premierul bulgar Plamen Oresharski, precum şi preşedintele Bulgariei Rosen Plevneliev vor fi prezenţi astăzi la ceremonia de deschidere a podului, care va începe în jurul orei 16.30.
Evenimentul este unul istoric, având în vedere că pe sectorul de Dunăre cu o lungime de 470 de kilometri ce formează frontiera româno-bulgară există în prezent un singur pod, cel dintre Giurgiu şi Ruse, care a fost inaugurat în 1954.
Fluviul Dunărea, cu o lungime de 2.850 de kilometri, al doilea ca lungime şi debit din Europa după Volga, este traversat în prezent de 342 de poduri, potrivit datelor disponibile pe site-ul danube-bridges.com. Majoritatea însă sunt amplasate pe cursul superior al Dunării, în Germania şi Austria, unde de altfel şi fluviul are dimensiuni mai mici. În România, în afară de cele două poduri de la Giurgiu-Ruse, respectiv Calafat-Vidin, aflate la graniţa cu Bulgaria, peste Dunăre mai există poduri la Cernavodă şi la Giurgeni-Vadu Oii. Tot astăzi va fi înfiinţată o societate mixtă româno-bulgară, care va opera podul de la Calafat-Vidin şi care va percepe o taxă de 6 euro pe autoturism pentru fiecare traversare a acestuia, potrivit informaţiilor anterioare. Taxa de pod este identică cu cea percepută pentru traversarea podului de la Giurgiu-Ruse, unde şoferii plătesc în prezent şase euro pentru un autoturism şi