Am avut un sfarsit de iarna si un inceput de primavara neasteptat de agitate. La Bruxelles, un fitil, rasucit de sute de ani in Balcani, s-a aprins, iar fumul sau a provocat nedumerire in Europa, isterie in Serbia si dezbinare in Romania.

Pana la urma, de Ziua Martisorului, o incrucisare de abilitate diplomatica si presiune strategica l-a stins. Pentru totdeauna? Sa nu ne facem iluzii!

Ultimul episod din serialul "Balcanii, butoiul cu pulbere al Europei" s-a desfasurat sub titlul "Romanii din Valea Timocului". Si, asa cum ne-am obisnuit de fiecare data, rolul principal i-a revenit Serbiei. Numai ca sarbii nu au prea jucat singuri. Adeseori, au fost insotiti de "prieteni". De data asta rolul de "prieten" i-a revenit Romaniei.

Dupa reuniunea Consiliului de Afaceri Generale si Relatii Externe, Belgradul si Bruxelles-ul asteptau sa deschida sampania si sa se bucure ca in urma unor eforturi diplomatice indelungate Serbia a obtinut statutul de candidat la integrare in Uniunea Europeana. Nu a fost sa fie.

Din cele 27 de state membre UE, unul singur, Romania, s-a opus. Si-a prezentat motivul: semnarea unui protocol romano-sarb privind minoritatile romane din Valea Timocului.

In ciuda tuturor criticilor rostite si scrise, pozitia diplomatiei romane a fost corecta si legitima. Inca de la inceputurile Evului Mediu, in josul raului Timoc, salasluieste o populatie de etnie romana. O populatie care, din generatie in generatie, a luptat sa se perpetueze fara sa se revolte.

In schimb, a fost supusa constant mecanismelor de deznationalizare, in ultimii douazeci de ani, din partea unui stat care vrea sa adere la familia europeana.

Mai exact, ce a facut si ce nu a facut statul sarb pentru romanii timoceni? Desi nu vom epuiza sirul "realizarilor", sa amintim cateva: a inventat o etnie vlaha si a negat et