Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetarii buni, bugetarii răi şi restul fraierilor

Publicat in Vocea Brailei, joi 10 mai 2012 ·

S-a tot vorbit, acum vreo 2-3 ani, despre sporurile nesimţite de prin instituţiile bugetare. De la sporul de antenă la primele pentru refacerea după întoarcerea din concediu, de la sporul de zâmbet la cel de limbi străine. O grămadă de sporuri necuvenite, anormale şi chiar hilare - dacă acestea nu s-ar fi plătit din banii celorlalţi contribuabili, de fapt.

O parte din aceste sporuri au fost eliminate, o parte au încetat de la sine - a venit legea salarizării bugetarilor, chipurile, cu scopul de a elimina unele inechităţi în această privinţă -, însă unii au continuat să beneficieze de ele, cam un sfert din totalul celor 1.200.000. În urma unor controale pe la instituţiile publice, Curtea de Conturi a stabilit că vreo 300.000 de angajaţi din sistemul de stat au încasat sporuri ilegale, obligându-i pe aceştia să returneze banii obţinuţi necuvenit.

Noua coaliţie de guvernare s-a gândit însă bine, că tot vin alegerile, şi a decis că e cazul să facă o faptă bună pentru aceşti bugetari şi să-i ierte de plata acelor sume. Proiectul fusese iniţiat de UDMR, pe vremea vechii coaliţii de la Putere, pe considerentul că sporurile au fost acordate cu bună-credinţă în baza unor contracte colective şi că, astfel, banii n-ar mai trebui returnaţi. Argumentul a fost preluat şi de noua coaliţie şi, uite-aşa, bugetul s-a uşurat de câteva sute de milioane de lei.

Dă-o dracu' de Curte de Conturi, dă-i naibii pe ceilalţi bugetari, vreo 900.000 la număr, care din rea-credinţă, probabil, n-au avut asemenea contracte colective cu aşa sporuri, dă-i încolo pe fraierii de contribuabili! Important este să facem capital electoral.

Şi tot pe acest considerent se vor reîntregi şi salariile tuturor bugetarilor, iar pensionarii îşi vor primi banii reţinuţi pentru asigurările de sănătate. Or fi sau n-or fi bani la buget, ne împrumutăm, că de-aia eram cu gu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum o ora
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 42 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 26 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Începe procesul în „Dosarul minorelor” pentru Dan Diaconescu. Tribunalul Constanţa a respins CONTESTAȚIA fostului patron OTV

Gandul acum 10 minute
Tribunalul Constanța a respins contestația formulată de Dan Diaconescu împotriva deciziei Judecătoriei Constanța, din noiembrie 2023, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, a administrării probelor şi a efectuării

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum o ora
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 55 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum o ora
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Un american a fost condamnat la închisoare pe viaţă deoarece şi-a îngropat soţia de vie

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat din Arizona a fost condamnat la închisoare pe viaţă deoarece şi-a îngropat soţia de vie. Americanul în vârstă de 62 de ani a pledat vinovat pentru uciderea femeii de 39 de ani. Recent, el a mai fost condamnat la închisoare pentru răpire, f

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°