Imagini din viaţa lui Adrian Mititelu au fost publicate pe blogul său, fotografia cu el călare făcând deliciul vizitatorilor.
Patronul Universităţii Craiova şi-a lansat luni seară blogul pe care va discuta cu suporterii şi unde promite că va posta personal ştiri despre echipă.
Debutul în blogosferă al lui Adrian Mititelu a făcut senzaţie, strângând în nici 48 de ore sute de comentarii şi mii de vizualizări. Finanţatorul Ştiinţei a uimit cu galeria foto din viaţa sa, unele imagini fiind făcute public în premieră.
„Am tatuată pe suflet marca «Booveni»“, este prima descriere pe care şi-o face Mititelu când vine vorba despre viaţa sa, cu trimitere către locul de naştere.
„Mă mândresc cu satul meu şi consider că acolo mi-am format caracterul şi inventivitatea care mă caracterizează. Copil fiind, am muncit enorm, de la păscutul animalelor, până la lucrările specifice zonelor rurale. Copilăria mea e legată foarte mult de râul Jiu, unde mi-am petrecut cel mai mult timp, astfel încât se poate spune, ca la noi, la Booveni, că am crescut «în vale, la Jâi»“, sunt primele scrieri ale lui Mititelu, care a ţinut să specifice că „toate aceste cuvinte îmi aparţin, sunt scrise de mine şi totdeauna aşa va fi“.
Brutar la 22 de ani
Mergând pe şirul povestirii, la 17 ani Mititelu era deja la Craiova şi lucra la Oficiul Judeţean de Turism Dolj.
„Am luat-o de jos, muncind câte zece ore pe zi, începând cu încărcatul şi descărcatul navetelor, până când am ajuns ospătar sau primitor-distribuitor“, a specificat Mititelu pe blogul său.
Revoluţia l-a prins în armată, „la o unitate de pompieri situată între Timişoara şi Arad“. „Acolo am participat activ la evenimentele din decembrie 1989, iar Revoluţia mi-a schimbat gândurile de a fugi din ţară“, a dezvăluit Mititelu.
Ascensiunea patronului Ştiinţei a