Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxă pe paragină, în sudul litoralului

Publicat in Romania Libera, marți 28 decembrie 2010 ·

Consilierii din Mangalia au hotărât, în şedinţa susţinută înainte de Crăciun, instituirea unei taxe pe paragină, care se va aplica în toate staţiunile din sudul litoralului. În şedinţa Consiliului Local Mangalia din 23 decembrie 2010 s-a votat şi HCL privind cuantumul taxelor şi impozitelor pe anul 2011. Printre acestea se numără şi o originală taxă „a la Tusac": taxa de paragină. Taxa are o valoare de 40 lei/zi pentru spaţiile mai mici de 100 mp şi 400 lei/zi pentru spaţiile ce depăşesc 100 mp şi va fi percepută în perioada 1 mai - 30 septembrie 2011 de la persoanele fizice şi juridice ce deţin în proprietate construcţii lăsate în paragină în staţiunile aferente Municipiului Mangalia.

Sunt avute în vedere construcţiile care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: aveau caracter comercial şi au fost lăsate în paragină, în perioada 1.05-30.09.2011 în aceste spaţii nu s-au desfăşurat activităţi economice conform obiectului de activitate şi destinaţiei, iar proprietarii nu au luat măsuri de conservare adecvate până la 1 mai 2011, afectând astfel imaginea zonei turistice limitrofe. Construcţiile lăsate în paragină vor fi identificate de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia. „Prin această taxă vom face o presiune asupra proprietarilor care nu au investit în spaţiile achiziţionate în staţiunile din sudul litoralului românesc.

Scopul este clar: ori îi determinăm să le utilizeze conform obiectului de activitate ori vor plăti, iar suma colectată astfel va fi folosită pentru promovarea turistică a staţiunilor din zona de sud a litoralului românesc. Sper ca prin instituirea acestei taxe să producem schimbări esenţiale în aspectul general al Mangaliei, să redăm sudului litoralului frumuseţea de altădată şi să poziţionăm staţiunile noastre în topul preferinţelor turiştilor, acolo unde le este locul", a precizat primarul Mihai Cla

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 10 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 41 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 4 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 12 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°