Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galata suferă

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 8 august 2008 · ·

Trupa Cim-Bom a remizat aseară, 0-0 cu Bursaspor, în ultimul meci înaintea confruntării cu Steaua

Steaua are motive de optimism înaintea meciului tur cu Galatasaray, programat miercurea viitoare, la Istanbul. Turcii nu par intraţi în formă, ei remizînd aseară, 0-0, într-un amical jucat la Bursa.

Atenţie la topal!

20.000 de spectatori au asistat la confruntarea dintre trupa lui Giani Kiriţă şi cea antrenată de neamţul Skibbe. Primele ocazii au aparţinut Galatei, dar Mehmet Topal a nimerit bara, iar Umit Karan a fost blocat de portar. În continuare, adversarii Stelei s-au mişcat greu, fără inventivitate şi fără nerv.

Singurul evidenţiat a fost Mehmet Topal, care face legătura între defensivă şi atac, apărînd deseori şi în banda dreaptă. Cei de la Bursaspor au instat cu acţiuni pe centru, intuind că stoperii Emre Aşik şi Servet Cetin sînt experimentaţi, dar imobili. Hasan Şaş şi Arda Turan, mijlocaşii laterali ai Galatei, aleargă puţin, dar rămîn foarte periculoşi atunci cînd au mingea la picior, de la ei putînd pleca oricînd faze periculoase.

Din nou fără gol

Umit Karan şi Nonda au mai avut şi ei două ocazii în prima parte, iar după pauză, odată cu intrările cîtorva jucători mai tineri, Cim-Bom a fost mai sigură în defensivă, dar mai lipsită de creativitate în atac. Şi Bursaspor a avut o bună ocazie de a marca, dar mingea a izbit bara! A fost a doua remiză albă consecutivă înregistrată de Galata, după 0-0 cu 1986 Munchen în urmă cu cîteva zile.

Trupa Cim-Bom a remizat aseară, 0-0 cu Bursaspor, în ultimul meci înaintea confruntării cu Steaua

Steaua are motive de optimism înaintea meciului tur cu Galatasaray, programat miercurea viitoare, la Istanbul. Turcii nu par intraţi în formă, ei remizînd aseară, 0-0, într-un amical jucat la Bursa.

Atenţie la topal!

20.000 de spectatori au asistat la confrunta

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 31 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 46 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 51 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 39 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°