Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magda Sficlea: „Designul exista doar într-o conspiraţie întreţinută de pasiunea celor care credeau în el”/ de Luminiţa Batali

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 mai 2012 ·

Conferenţiar Universitar Dr. Magda Sficlea a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" în 1979, prestigioasa secţie de "Design", lucrând apoi, între 1979 şi 1990, la Tehnoton Iaşi, că designer industrial - produse electronice. În 1990 Magda Sficlea este principalul promotor al creării secţiei de design a Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi, unde lucrează la început că asistent, lector, în prezent fiind unul din cei mai reputaţi specialişti în domeniu, conducător de lucrări de doctorat, participant la proiecte internaţionale de anvergură precum SILOgraphic, unde a fost expert pe domeniul design. Membru U.A.P din 1990, anii '90 au însemnat şi o orientare spre graphic design, artista lucrând ca art director la "Observatorul de Iaşi"; de altfel, lucrarea sa de doctorat e dedicată domeniului: "Elemente estetice de graphic design în presa scrisă". În domeniul designului a fost realizatoarea a 20 de produse electronice serializate de larg consum, membru specialist în proiectul internaţional Leonardo da Vinci (care a avut ca obiectiv programe curriculare pentru instruire pe tot parcursul vieţii, realizare de standard profesional, studii de caz şi tutoriale); cercetător în granturi naţionale (CNCSIS). În prezent, Conf. Univ. Dr. Magda Sficlea este Preşedintele senatului UAGE Iaşi.

De vorbă despre Design: Un proiect Iaşi - Bucureşti

Stimată Doamna Magda Sficlea, înainte de 1989, în ultimii ani ai dictaturii, cu greu se mai putea vorbi de design, de acea creaţie destinată mai ales consumatorului, confortului individual, în condiţiile în care avântul grandomaniei, tipic epocii, întorcea Romania în anii '40 cu "industria grea" (în alte părţi apărea "personal computer"-ul) deşi la un moment dat eram gata să avem o şcoala competitivă de design. V-aş ruga dacă doriţi să evocaţi anii Dvs. de studenţie, maeştrii pe care i-aţi avut, modele

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 7 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 9 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 14 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°