Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie: Dacă hipertensiunea arterială ar fi depistată la timp, complicaţiile ar fi incomparabil mai mici

Publicat in Flacara Iasului, luni 8 aprilie 2013 ·

Unul din trei adulţi cu vârsta peste 25 de ani, la nivel global, are tensiunea arterială ridicată, iar peste 9 milioane de decese apar anual în lume din cauza complicaţiilor hipertensiunii arteriale, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Medicii susţin că, dacă hipertensiunea arterială ar fi depistată la timp pentru toată populaţia ţării, dacă s-ar respecta tratamentul corect, complicaţiile acestui ''ucigaş în serie'' ar fi incomparabil mai mici. "Dacă ai în familie cel puţin un caz de hipertensiune arterială, dacă nu ţi-ai măsurat niciodată tensiunea arterială, dacă nu eşti sigur că nu ai hipertensiune, fă un gest simplu, o vizită în cabinetul medicului tău de familie şi măsoară-ţi corect tensiunea arterială! Cheia succesului este depistarea precoce a hipertensiunii. La fel de importante pentru pacienţii deja diagnosticaţi sunt respectarea unui stil de viaţă sănătos şi a tratamentului pe termen lung. Ignorarea tratamentului constant şi corect, a vizitelor la medic se plătesc, din păcate, extrem de scump, în ani de suferinţă a pacienţilor şi familiilor lor. Dializa, intervenţiile chirurgicale la nivel cardiac, tratamentul de lungă durată în urma unui accident vascular cerebral, toate acestea presupun suferinţă şi costuri enorme pentru pacienţi şi familiile lor, dar şi pentru sistemul medical în ansamblu şi pot fi evitate cu ajutorul medicilor de familie", a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedinte al Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, marcată pe 7 aprilie. La rândul său, dr. Doina Mihăilă, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), a arătat că "sistemul de sănătate se referă adesea la costuri, iar controlul profilactic asigurat de medicul de familie reduce costurile în sistemul de sănătate''. ''Dacă hipertensiunea arterială ar fi depistată la timp pentru toată populaţia

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 32 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 31 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum o ora
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°