Sculptează de când se ştie şi ştie că arta este un mod a prelungi eternitatea. Nu e bogat, dar e convins că limbajul plastic este cel mai bogat din lume Mircea Mocanu, un om cald, înconjurat de figuri de lut, instrumente ciudate şi sculpturi, vorbeşte cu însufleţire despre munca lui. S-a născut acolo unde se întind vastele dealuri dobrogene, în Dorobanţi, Constanţa. Străbunicul său era din rândul mocanilor veniţi în Dobrogea din zona Sibiului, cu oile în transhumanţă. Intraţi în conflict, cu macedonienii, care creşteau şi ei oi, mocanii au vândut oile, şi-au cumpărat pământ şi s-au stabilit acolo. Aşa se face că sculptorul se trage din neamul mocanilor. Tată său era meseriaşul satului: era tâmplar, lipea cizme, repara ceasuri, repara biciclete etc. Mircea, nu se lăsa nici el mai prejos: îşi încânta colegii cu figurine sculptate în cretă. „Toţi colegii furau cretă să-mi dea să o cioplesc şi să le dau şi lor”, îşi aminteşte artistul.
„Îmi fac nebunia”
După ce a absolvit secţia de sculptură la Iaşi, a fost repartizat la Bistriţa, unde a şi rămas. Motivul pentru care sculptează este, în primul rând, pentru a se mulţumi pe sine însuşi. „Îmi fac nebunia”, spune el. Pe de altă parte, crede în forţa salvatoare a artei. „Arta este un crez, un mod de a te salva”, explică el. Mircea Mocanu are o mulţime de forme în atelierul său, iar multe dintre ele au ca model corpul uman. „Faptul că foarte mulţi artişti au avut ca sursă de inspiraţie corpul uman, este o dovadă că perfecţiunea o reprezintă omul”, explică artistul.
Mircea Mocanu a ridicat, la Bistriţa, bustul monumental „Avram Iancu” şi bustul lui Alexandru Ioan Cuza. Lucrări de ale sale se află în colecţii din ţară, dar şi în Blegia, Canada, Germania, SUA.
Artistul, un hoţ de timp
Sculptorul este convins că arta este un mod de a trişa în jocul de-a eternitate