Poliţiştii bistriţeni au identificat şase persoane, asupra cărora oamenii legii au indicii că sunt autorii mai multor furturi de combustibil.
Conform unui comunicat al IPJ B-N, în cadrul investigaţiilor specifice derulate de poliţişti, au rezultat indicii temeinice că în noaptea de 01/02.12.2012, C.A. de 26 ani şi S.N. de 20 ani din Dorolea au sustras din rezervorul unui autotren aparţinând unei societăţi comerciale din Sărăţel, care era parcat în curte, cantitatea de aproximativ 300 litri motorină.
"În 02.12.2012, ora 03.50, poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică au oprit în trafic autoturismul în care se aflau cei doi suspecţi. În urma controlului autovehiculului, în interior au fost identificate mai multe bunuri şi ustensile, dar şi şapte canistre din plastic a 20 litri fiecare, cu motorină.
În urma extinderii cercetărilor, au fost identificaţi mai mulți suspecţi pentru comiterea a opt infracţiuni de furt pe raza municipiului Bistriţa şi pe raza comunei Livezile.
Astfel, au mai fost identificați R.I. de 21 ani, L.L. de 16 ani, C. M. de 25 ani , C. P. de 24 ani, toți din Dorolea. Aceștia sunt suspectaţi pentru comiterea de furturi de combustibil din rezervoare și de scule auto, prin care au produs un prejudiciu de 47.600 lei. Acesta a fost recuperat în proporţie de 92%.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora", se arată în comunicatul IPJ B-N.