Sub flamura strategiei europene, procesul Bologna se poate insa solda si cu o standardizare a mediocritatii si poate ascunde ceva ce, de regula, nu este spus: abandonarea spiritului critic, alinierea, dirijismul birocratic. Efectul cel mai important al proiectului Bologna ar fi trebuit sa fie apropierea universitatii de piata muncii si circulatia indivizilor. Dar rezultatele sint dezamagitoare. Chiar intreprinderile, presupusele beneficiare, se pling de faptul ca „apropierea" e superficiala, adesea o supunere fara participare, uneori neacompaniata de o adevarata productie de cunoastere, oferind doar „creiere in linie". Si aceasta pe fondul unui recul al spiritului critic. Nu mai vorbim de faptul ca timpul pentru a imbina invatarea cu diferite activitati productive, in scopul dobindirii unei autonomii financiare si al cunoasterii pietei muncii, e doar un deziderat. In realitate, prinsi in nenumarate obligatii, studentii nu au timp pentru altceva. Nici profesorii nu impartasesc ideea de a transforma universitatea intr-un apendice al intreprinderii, afla reporterul care chestioneaza cimpul universitar din Olanda. Dar responsabilii de la universitatea din Maastricht accepta ideea unui ciclu scurt, 3A1, din ratiuni economice. In Spania optica e alta: un prim ciclu de patru ani, plus un master de doi ani ar fi premisele bunei pregatiri a studentilor; masterul ar fi indispensabil pentru a completa o formatie universitara precara. Un jurnalist de la Die Zeit, din Hamburg, mai radical, crede ca scurtarea studiilor are ca efect transformarea universitatii in scoala, consecintele fiind ingustarea spiritului liber si „materialismul" studentilor (in sensul preocuparii lor doar de evaluari, vinarea creditelor, clasificari); carierismul s-ar substitui, deci, formarii, culturii liberale, dezvoltarii personale. Ar fi justificat titlul articolului care incrimineaza comercializarea cun