Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiat 500 – noua imagine cool a automobilului

Publicat in Gandul, miercuri 11 iulie 2007 ·

*Fiat l-a lansat, la Torino, pe noul 500, în prezenţa preşedintelui, a premierului Italiei şi a peste 2.000 de jurnalişti din toată lumea. Renaşterea faimosului Cinquecento a avut parte de un eveniment fără precedent în industria auto mondială, costurile show-ului de lansare ridicându-se, conform presei italiene, la 12 milioane euro.

*Printre personalităţile prezente la botezul noului Fiat 500 s-au numărat premierul Romano Prodi, Andrea şi Sergio Pininfarina şi piloţii de F1 Felipe Masa şi Kimi Raikkonen

Noul Fiat 500 a oprit circulaţia, a blocat oraşul şi a bulversat miile de turişti aflaţi la Torino în data de 4 iulie. Decorul de basm, carele alegorice, muzica bună şi focul de artificii (neegalat nici măcar de cel de la ceremonia Jocurilor Olimpice de anul trecut) au transformat o aparent banală lansare de maşină într-o sărbătoare naţională în Italia. Cei de la Fiat l-au proiectat pe Cinquecento neuitând că succesul său şi forma simpatică şi drăgălaşă, de gărgăriţă, sunt parte din memoria colectivă a ţării de după încheierea războiului. Istoria plină de farmec a acestei iubite maşini începe fix cu o jumătate de secol în urmă, la 4 iulie 1957, zi din care Nuova 500 avea să se transforme într-un fenomen universal, valabil decenii întregi.

Proprietarii primului model (câteva sute au fost prezenţi la lansare cu tot cu vechiul Cinquecento), fani sau pur şi simplu admiratori de la distanţă, cu toţii au promovat, încă de la apariţia din ’57, imaginea unei maşini-camarad, micuţe dar solide şi economice, care a rămas mereu parte din viaţa lor. Pentru italieni, Fiat 500 nu a fost niciodată doar o maşină, ci evocarea unui spirit liber, dar chinuit de neajunsurile unui trecut altfel optimist pe care mulţi îşi doreau să-l reînvie cumva. Sarcina aceasta i-a revenit lui Fiat, de al cărui model Cinquecento se leagă cea mai frumoasă perioadă din istoria de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Ciocniri violente în campusul Universităţii California între pro-palestinieni şi contramanifestanţi

Mediafax acum 34 minute
Un ziar studenţesc de la universitate a anunţat că susţinători ai Israelului au încercat să dărâme o tabără pro-palestiniană din campusul universitar. Poliţia a răspuns la cererea de sprijin a conducerii universităţii, au transmis autorităţile. Imag

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum o ora
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°