Organizaţia PDL Bucureşti precizează că, până la o modificare legislativă, obligaţia rezolvării problemei câinilor fără stăpân revine exclusiv primarului general, democrat-liberalii amintind că legea care permitea eutanasierea câinilor a fost blocată de USL, care a atacat-o la Curtea Constituţională.
"PDL Bucureşti îşi exprimă indignarea faţă de declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor conform cărora legea câinilor fără stăpân a fost blocată de administraţia locală. Domnul Zgonea se face că uită faptul că, în mandatul parlamentar trecut, PDL a votat o lege pe care USL a atacat-o la Curtea Constituţională. Atacul USL a avut în spate acordul electoral încheiat cu unele ONG-uri care doreau să blocheze această lege, acord semnat de Ponta şi Antonescu, în numele USL!", se arată într-un comunicat al Organizaţiei PDL Bucureşti remis marţi agenţiei MEDIAFAX.
Totodată, PDL precizează că susţine parlament orice proiect care va duce la rezolvarea problemei câinilor fără stăpân în Bucureşti.
PDL Bucureşti îşi exprimă regretul că USL nu a înţeles cu adevărat problema câinilor fără stăpân decât după ce un copil de 4 ani a fost omorât.
"Sorin Oprescu şi USL trebuie să înţeleagă că până la eventuala modificare legislativă, obligaţia rezolvării acestei probleme a fost şi este exclusiv a Primarului General", se mai arată în comunicat.
În ianuarie 2011, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională Legea referitoare la câinii comunitari care prevedea că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.
Sesizarea CC a fost făcută de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL. "Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Fără a o desconsidera, problema câinilor fără st