Generaţiile care i-au trecut prin “mâini”, în cei 40 de ani de activitate, au respectat-o şi ajutat-o să-şi pună în aplicare metodele.

Provine dintr-o familie simplă, de la ţară, de oameni muncitori. Chiar dacă a avut o copilărie frumoasă şi a avut tot ce-i trebuie, a fost învăţată de mică cu “greul”. Pe când avea doar câţiva anişor, la grădiniţă fiind, era “însărcinată” să le predea colegilor în locul educatoarei. “Pentru că locuiam chiar lângă şcoală şi grădiniţă, îmi era uşor să sar zidul şi să mă duc acolo tot timpul. Când avea nevoie de mine, mama mă găsea în clasa de grădiniţă. Educatoarea clasei avea treabă, iar eu şedeam cu copiii”, îşi aminteşte Mihaela Drăgan, atrasă fiind de copii de când se ştie.

Chiar şi şcoală fiind, prin clasa a treia, îşi ajuta învăţătoarea, înlocuind-o la nevoie. “Când învăţătoarea mea întârzia din pauză sau nu venea la şcoală, se ştia. Eu făceam lecţiile cu colegii, ca şi cum aş fi fost învăţătoarea clasei. Nu am avut probleme niciodată, pentru toată lumea mă asculta”, ne spune, cu mândrie, dascălul. Este ceea ce i-a învăţat şi ea pe cei care i-au trecut, mai târziu, prin “mâini”.

“Am avut note mari şi tot timpul eram la panoul de onoare”

Odată cu trecerea anilor, a venit vremea liceului. Şi-a dorit foarte mult să aibă o carieră în învăţământ, aşa că s-a îndreptat spre Liceul Pedagogic din Craiova, singura instituţie de profil, din zona Olteniei, la acea vreme. “Părinţii mei au fost de nivel mediu, au fost muncitori şi mi-au oferit tot ce mi-a trebuit. Dovadă că au avut posibilitate să mă ţină, la şcoală, în Craiova. A fost cam grea despărţirea, pentru aveam doar 14 ani, iar eu nu plecasem, până atunci, niciodată de lângă părinţi. M-am acomodat, pentru că asta mi-am dorit dintotdeauna”, povesteşte Mihaela Drăgan.

A făcut parte dintr-o generaţie avidă de performanţă, iar ambiţia şi concurenţa au dete