Dacia a fost in 2009 pe primul loc in topul exportatorilor, potrivit datelor preliminare, criza avand si un efect de reasezare a ofertei romanesti de export, a spus luni secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, Mihai Ionescu, la The Money Channel, citat de Newsin.
"Pentru 2009 avem deja un top intermediar. Pe locul intai pentru prima data apare Dacia, cel mai mare exportator al Romaniei, dupa ce ani la rand exportul Romaniei a fost dominat de Sidex si de zona petroliera. Nokia s-a instalat intre primii cinci exportatori ai Romaniei si sunt cateva sectoare de prelucrari, de valoare adaugata ridicata, care demonstreaza ca criza a avut si un efect pozitiv, de reasezare a ofertei romanesti de export", a explicat Ionescu.
Reprezentantul ANEIR a adaugat ca revenirea exporturilor reprezinta un semnal pozitiv, insa deocamdata nu se poate declara oficial iesirea din criza, deoarece datele sunt pozitive doar raportat la noiembrie 2008, cand a fost prima luna de recesiune in materie de exporturi.
"Daca le comparam insa cu noiembrie 2007, inca nu ne-am revenit. Avem o scadere fata de noiembrie 2007 de 1,6%. Oricum, cifra pe luna noiembrie ne-a surprins, cum ne-a surprins si ca in decembrie, cel putin in zona extracomunitara - pentru care avem date - se inregistreaza o crestere a exporturilor de 26,7%. Daca o tinem tot asa, inseamna ca criza in exporturi a durat doar un an de zile", a subliniat Ionescu.
Secretarul general al ANEIR a precizat ca in primul semestru 7.000 de firme exportatoare au iesit de pe piata internationala. "Asta inseamna ca o treime din exportatorii romani nu mai au acces pe piata mondiala", a afirmat el.
"In schimb, altii au crescut vertiginos, si aici avem in vedere cateva sectoare cu mare cautare la export nu doar in anul 2009, speram si in anul 2010. E