Icoanele pictate pe lemn şi sticlă de fiica sa sunt sufletul expoziţiei. Ion Şuţa a adunat într-o cameră obiecte tradiţionale româneşti, lucruri care i-au marcat existenţa.
Insuliţe ale tradiţiei populare există încă din belşug în lumea satului, chiar dacă era informaticii a pătruns şi aici, pe uliţele întortocheate şi încă înfundate în noroi. Stâlpii de pe la porţile oamenilor sunt pline de cabluri ale reţelelor de telefonie şi internet, care încearcă să-şi impună supremaţia şi în acest mediu.
Ion Şuţa este un om simplu, dar care ştie să preţuiască valorile trecutului. Aşa cum se pricepe le respectă sensul, simbolul, respiraţia. Bărbatul nu are decât patru clase, dar ne-a spus că nu-şi poate concepe existenţa fără să aibe alături crâmpeiele sale de amintiri, obiecte, lucruri, mici reprezentări ale trecerii lui şi alor săi prin lume.
Sanctuar al amintirilor
Nea Ion a ţinut cu tot dinadinsul să intrăm la el în casă şi să ne arate muzeul ţărănesc pe care l-a încropit. Este de fapt o expoziţie a familiei sale. O încăpere de vreo 15 mp a devenit un adevărat sanctuar pentru familia Şuţa.
L-am văzut pe bătrân cum păşea cu grijă, cum mângâia din priviri toate obiectele etalate pe rafturi din lemn, după priceperea sa şi după importanţa exponatelor în cartea vieţii. Amintirile îndepărtate sunt prinse ca într-un lanţ cu cele recente. Istoria familiei sale, a satului Căprioru se scrie aici continuu.
Ion Şuţa este în felul său un cronicar. Icoanele pe lemn şi sticlă pictate de fiica sa sunt mândria galeriei lui nea Ion. În muzeul bătrânului şi-au găsit loc şi uneltele tradiţionale, oale, străchini. Chiar şi o vârşe pe care ţăranii o foloseau la pescuit a fost expusă de nea Ion, ba chiar îşi are locul lângă o machetă a renumitului Turn Eiffel.
În curte, pentru nepoţei, Ion Şuţa a construit o căsuţă la înălţime. „A
