Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia, în căutarea unei majorităţi pierdute

Publicat in Adevarul, duminică 2 ianuarie 2011 ·

Planurile liderilor PSD şi PNL de debarcare a Guvernului şi de suspendare a lui Traian Băsescu depind de sprijinul UDMR, care nu pare dispusă să iasă de la guvernare. Cu mari şanse de a-şi păstra majoritatea parlamentară, premierul Emil Boc, va fi, cel mai probabil, reales şi în fruntea PDL.

După un an în care Cabinetul Boc a supravieţuit celor patru moţiuni de cenzură, liderii PNL şi PSD au readus în discuţie formarea unei majorităţi parlamentare, atât preşedintele liberal Crin Antonescu, cât şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, declarând că prioritatea zero a anului politic 2011 este demiterea Guvernului şi suspendarea lui Traian Băsescu.

Mai mulţi lideri ai Opoziţiei şi-au legat planurile de rezultatul congresului ­UDMR de la finalul lunii februarie. Deocamdată însă şansele materializării unei asemenea schimbări par extrem de reduse. Nici unul dintre liderii UDMR care ar fi adeptul despărţirii de PDL sau care are o relaţie bună cu reprezentanţii Opoziţiei, cum ar fi Gyorgy Frunda sau Laszlo Borbely, nu candidează.

Citiţi şi:

Antonescu propune PSD şi UDMR o alianţă până în 2016

Cel mai probabil, urmaşul lui Marko Bela, care şi-a anunţat retragerea din fruntea UDMR, va fi ales dintre ministrul Culturii, Kelemen Hunor, şi consilierul prezidenţial Peter Eckstein-Kovacs. Pe de altă parte, liderii Uniunii şi-au bazat întotdeauna strategia pe alăturarea de forţele politice care le pot oferi accesul la guvernare.

Alianţa social-liberală

În 2009, participarea la aşa-numitul proiect Johannis, un front anti-PDL, cu un candidat comun la postul de premier susţinut de PSD, PNL şi ­UDMR, s-a bazat pe calculele politice potrivit cărora Traian Băsescu va pierde alegerile prezidenţiale. Într-un an preelectoral, liderii Opoziţiei vor trebui să clarifice şi problema formării unei alianţe social-li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°