Cum fotbalul a intrat într-o mică pauză de 48 de ore, pe site-urile de sport circulă tot felul de zvonuri despre posibile transferuri în următoarea perioadă. Bineînţeles, un jucător despre care se vorbeşte foarte mult e stoperul roş-albaştrilor. Acesta ar fi acum pe lista „galacticilor“. Totuşi, fanii rivalilor din Ghencea susţin, ironic, că nu Chiricheş, ci un alt stelist e pe lista lui „The Special One“.
Inter, AC Milan, Lazio şi Roma sunt echipele despre care s-a spus că îl vor pe Vlad Chiricheş. Interesul acestor grupări e cât se poate de real, mai ales că oficialii lor au recunoscut că îl monitorizează pe internaţionalul român de 23 de ani.
Deocamdată, plecarea apărătorului din Ghencea nu s-a realizat, întrucât Gigi Becali cere 10 milioane de euro pentru un transfer, iar cea mai bună ofertă a fost de 8 milioane de euro, din partea celor de la AC Milan.
Real, Mourinho, Giovanni
Mai nou, se spune că şi Real Madrid l-ar dori pe Chiricheş, în baza relaţiilor strânse care există între tehnicianul „galacticilor“ Jose Mourinho şi impresarul Ioan Becali. De altfel, în trecut, „The Special One“ a fost la Bucureşti, la invitaţia lui Giovanni, iar, la un moment dat, a intenţionat să-l ia pe Rădoi la Inter Milano.
Gluma care circulă pe net
Aflând despre interesul Realului pentru Chiricheş, fanii dinamovişti şi rapidişti au început cu ironiile. Ei susţin că, în condiţiile în care Mourinho e pe picior de plecare de la Real, aducerea lui Chiricheş e ultima grijă a portughezului.
Totuşi, rivalii steliştilor spun, în glumă, că până să plece de la Madrid, Mourinho ar putea insista pentru aducerea unui alt stelist la Real. „Mourinho şi-ar dori mai mult un schimb Casillas - Tătăruşanu“, e o glumă care circulă pe internet.
Tehnicianul Realului e în conflict cu