Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partea tainică a istoriei

Publicat in Observator Cultural, vineri 1 iunie 2012 ·

Am căutat multă vreme în librăriile sau în bibliotecile nord-americane o carte care să reprezinte o sinteză cît mai completă asupra Evului Mediu timpuriu din zona geografică în care se află România actuală. Punctul meu de vedere nu e cel al unui specialist, ci doar al unui cititor interesat să clarifice aspecte ale istoriei învățate în școală în România, în anii ’80. Îmi aduc aminte de prima întîlnire cu o lucrare de istorie publicată în Statele Unite: era The New Penguin Atlas of Medieval History, pe care l-am văzut în anii ’90. Am studiat hărțile corespunzătoare perioadei Evului Mediu timpuriu și hărțile acelea m-au intrigat. Lucrarea cuprindea reprezentări pe care nu le văzusem niciodată în manualele de istorie pe care le studiasem în liceu sau în atlasele istorice publicate în România. Am avut sentimentul că o istoriografie nedreaptă omite urmașii Romei de lîngă arcul Carpaților, acolo unde erau reprezentați însă amplu și cu detalii cronologice precise goții, gepizii și avarii. Existența regatului avar întinzîndu-se peste Transilvania mă intriga peste măsură. Informația mă surprindea, deși dovada că aceste popoare au jucat un rol important în istoria primului mileniu se află expusă în sala de tezaur de la Muzeul Național de Istorie. Probabil că pe vremea întîlnirii mele cu acele hărți, încă amestecam istoria cu sentimentele; despărțirea a avut loc mai tîrziu. Prima mea reacție a fost aceea de a mă gîndi că are loc o eventuală neînțelegere. Reacția mea era, firește, o bună măsură a faptului că învățasem bine la școală în România, la lecțiile de istorie, cu lacune cu tot: mai cu seamă lacunele. Apoi, am învățat să privesc tot ceea ce studiasem vreodată la școală, nu doar înainte de 1989, cu un ochi foarte critic. Așa am descoperit The Early Medieval Balkans, volumul lui John V.A. Fine Jr., publicat de University of Michigan Press în 1991. Mai tîrziu, am învăț

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect USR: Funcţionarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii / Amendă de la 2.000 la 10.000 de lei

News.ro acum 39 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unei iniţiative legislative depusă de senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei. ”Nerespectarea de către org

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 2 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 3 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°