Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ducatul de Cornwall, subiectul unei anchete parlamentare privind plata impozitelor

Publicat in Adevarul, luni 15 iulie 2013 ·

După ce au fost demarate investigaţii ale presupuselor evaziuni fiscale ale marilor corporaţii precum Amazon, Google şi Starbucks, parlamentarii din Marea Britanie au iniţiat o nouă anchetă privind portofoliul de bunuri imobiliare al Prinţului Charles, care nu este supus impozitelor legale. Comisia de Conturi Publice din Marea Britanie intenţionează să afle circumstanţele în care portofoliul imobiliar al Prinţului Charles, Ducatul de Cornwall, este scutit de la plata impozitul pe profit şi a impozitului pe capital, scrie cotidianul „The Guardian”. De asemenea, ancheta are rolul de a afla de ce moştenitorul coroanei britanice plăteşte un impozit voluntar pentru imperiul imobiliar de 847 milioane de lire (978 de euro). Anul trecut, Charles a plătit o compensaţie de aproximativ 11 milioane de lire sterline (aproape 13 milioane de euro) pentru cheltuielile oficiale, înainte de a plăti un impozit mai mare pentru restul bunurilor. Camera Comunelor din parlamentul britanic îl va audia pe secretarul privat al prinţului Charles, William Nye, pe directorul financiar al ducelui, Keith Wills şi pe ofiţerul de conturi al Trezoreriei, Paula Diggle. Ancheta parlamentarilor va fi cel mai dur control la care a fost supus vreodată istoricul plăţilor de impozite, suportate de Prinţul Charles, care a primit numeroase critici în ultima perioadă. Campaniile fiscale şi activiştii împotriva monarhiei susţin că nu este justificată neplata unui impozit asupra Ducatului de Cornwall şi nici achitarea voluntară a unor taxe. Aceste acuzaţii au fost respinse categoric de oficialii Casei Regale. Ancheta a fost iniţiată ca urmare a dezvăluirii unor detalii ale afacerilor Prinţului Charles. Ducele de Cornwall este partener al companiei energetice JV Energen din regiunea Dorset, care se bucură de un regim fiscal unic. Activitatea companiei se desfăşoară pe una dintre proprietăţile Ducatului şi este as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 45 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°