Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi copii de clasa I sunt în România? S-ar putea să nu aflăm. Vezi de ce

Publicat in Romania Libera, luni 6 februarie 2012 ·

Recensământul copiilor care vor intra în clasa pregătitoare şi în clasa I în anul şcolar 2012-2013 ar putea fi serios compromis după ce sindicaliştii i-au sfătuit pe profesori să nu participe la această activitate care nici măcar nu este inclusă în fişa postului lor.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a cerut celor aproape 200.000 de membri, care reprezintă 65% din angajaţii din educaţie, şi celorlalte cadre didactice să nu participe la recensământul copiilor care se desfăşoară la nivel naţional până pe 8 februarie.

Sindicaliştii au invocat faptul că Legea educaţiei nu cuprinde nicio dispoziţie privind obligativitatea cadrelor didactice de a efectua recensământul copiilor, iar o operaţiune similară a fost efectuată anul trecut, la recensământul populaţiei. Realizarea unuia nou este considerată inutilă de FSLI care mai spune că obligaţia de a participa la recensământ nu este cuprinsă în fişa postului cadrelor dicatice şi ca atare acestea nu pot fi sancţionate dacă nu participă.

"Părinţii au obligativitatea de a-şi înscrie copiii la şcoală. Directorii obligă învăţătorii să meargă la casele oamenilor între orele 12 şi 16, când nu e nimeni acasă. Este o muncă inutilă şi neplătită. Dl. Igaş închide drumurile şi dl. Funeriu trimite profesorii prin nămeţi să facă recensământul", a declarat Liviu Pop, secretar general al FSLI.

El a declarat că recensământul ar fi trebuit făcut din octombrie, înainte să se stabilească numărul de clase la fiecare şcoală. Soluţia oferită de sindicalişti a fost ca părinţii să fie înştiinţaţi prin poştă despre faptul că trebuie să-şi înscrie copiii la clasa pregătitoare sau în clasa I.

Consecinţe

Dacă profesorii vor urma îndemnul FSLI şi vor boicota recensământul, vor apărea probleme la stabilirea cifrelor de şcolarizare. "În acest caz, nu se vor putea constitui clasele, nu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 26 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 51 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 44 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 10 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 39 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 55 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 44 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°