Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: Bugetul adoptat de Parlament e pentru "puşculiţa USL". Un buget al puturoşilor şi al nemuncii

Publicat in Mediafax, joi 5 decembrie 2013 ·

Vicepreşedintele PDL, deputatul de Buzău, Cezar Preda, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că bugetul adoptat de Parlament este unul pentru "puşculiţa USL", un buget al "asistaţilor social, al puturoşilor şi al nemuncii".

Liderul democrat-liberal a criticat dur bugetul adoptat de Parlament şi rapiditatea cu care acesta a trecut de votul puterii. Cezar Preda a precizat că modul în care a fost adoptat bugetul poate ajunge în Cartea Recordurilor, având în vedere timpul scurt în care a fost dezbătut, votat şi aprobat.

"Singurul lucru ce poate fi remarcat de Europa în privinţa bugetului României este că el a fost adoptat cu viteza luminii. A fost contracronometru, cred că o să trimitem la Guinness Book să fie consemnat în Cartea Recordurilor, un buget de doar 20 de ore", a spus Cezar Preda.

Deputatul de Buzău a adăugat că nu ar fi nicio problemă timpul în care a fost adoptat bugetul în Parlament, însă faptul că acest buget ar fi construit pentru "puşculiţa USL" este extrem de grav.

"Dacă ar fi un buget în interesul românilor nu ar fi nicio problemă, dar e un buget construit strict pentru puşculiţa electorală a USL. Bugetul pe 2014 contrazice toate angajamentele si promisiunile electorale. E al doilea an când Guvernul foloseşte taxele impuse de PDL cu 24% Tva pe care le-a criticat şi pe care a promis românilor că le va schimba. Este un buget împotriva muncii, a concurenţei, a competiţiei. Este un buget al asistaţilor social, al puturoşilor şi al nemuncii. Asta poate face stânga. Eu cred că e dreptul preşedintelui să se gândească daca romanii au sau nu de câştigat din acest buget şi să ia masurile pe care le poate lua pentru că noi parlamentarii nu putem ataca bugetul la Curtea Constituţională pentru că nu au fost vicii de procedură", a declarat Cezar Preda.

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°