Istoria abundă în evenimente care pot fi descrise ca aparţinînd categoriei morale de Rău. Holocaustul este cel mai reprezentativ exemplu, alte exemple semnificative includ Genocidul Armenesc, diferitele Gulaguri, Cîmpurile Morţii din Cambodia, Rwanda, Darfur, dacă ne limităm numai la secolul al XX-lea. Fiecare dintre aceste evenimente a fost posibil din cauza participării voluntare a omului de rînd. Dinamicaacestei participări constituie subiectul acestui articol. Vom încerca să propunem un model al psihologiei Răului care elucidează participarea omului de rînd şi vom analiza societatea totalitară comunistă ca o formă particulară de manifestare a Răului. În acest context, propunem un model general, bazat pe propoziţia că o societate întemeiată pe o formă extremă de colectivism(ca să folosim formularea lui Popper), duce în mod necesar la o orînduire care presupune participarea activă la Rău a unui grup restrîns şi faciliteazăparticiparea pasivă a întregii populaţii. O primă întrebare la care trebuie să răspundem este dacă Răul constituie un obiect legitim de studiu pentru psihologie. Analiza ştiinţifică presupune imparţialitate, ceea ceeste o imposibilitate din punct de vedere etic şi moral. De asemenea trebuie să considerăm posibilitatea că formularea unei explicaţii duce în mod necesar la găsirea unei scuze: ne simţim constrînşi moral să iertăm ceea ce înţelegem. Cred că nivelul de analiză a psihologiei sociale şi a personalităţii oferă o perspectivă unică asupra modului prin care procesul social devine personal, asupra dinamicii prin care valorile sociale interiorizate devin structuri normative ale comportamentului. În acelaşi timp, cred în existenţa unei poziţii morale care permite înţelegere fără să implice iertare. O să încep cu două anecdote care sînt intenţionate ca jaloane, marcînd parametrii discuţiei noastre: Vărul tatălui meu era soldat în t