Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Ion Ţiriac: "Riscăm să ajungem o ţară de procurori!" Ce spune despre contractul dintre TVR şi Dolce pentru Euro 2012

Publicat in Pro Sport, joi 28 iunie 2012 ·

Ion Ţiriac vorbeşte despre contractul de sublicenţiere dintre TVR şi Dolce, unul normal în viziunea celui care deţine turneul Masters de la Madrid. Fostul mare tenisman susţine că oamenii care acuză fără motiv trebuie să fie traşi la răspundere.

Ion Ţiriac (73 de ani) cunoaşte mai bine ca oricine, în România, valoarea unei transmisii sportive. Patronul Mastersului de la Madrid, regal de tenis pe care l-a adus la un vârf de expunere comparabil cu un turneu de Mare Şlem, atinge un subiect fierbinte: contractul dintre TVR şi Dolce, legat de sublicenţierea unor felii din Europeanul de fotbal 2012, Jocurile Olimpice de la Londra şi Mondialul de fotbal din 2014.

Domnule Ţiriac, contractul dintre TVR şi Dolce a creat o adevărată controversă...

Într-o controversă sunt întotdeauna două părţi. Pe mine nu mă interesează ce se spune, ci, reţineţi nuanţa, cine spune. Dacă îmi daţi două nume din ţara asta care ştiu despre ce este vorba atunci accept orice. Dar în momentul în care nişte funcţionari vin şi spun că nu e bine, ba mai vorbesc şi de penal, atunci...

Cât de normale sunt astfel de tranzacţii?

Drepturile tv se cumpără ca orice altă marfă, iar acesta este un subiect care mă interesează, pentru că fac meseria asta de vreo 30 de ani. Am produs televiziune, am cumpărat şi vândut drepturi şi ştiu despre ce este vorba. Îi ştiu pe toţi cei mari care vând şi cumpără.

Haideţi să vorbim concret de cazul TVR...

Poate că e greu de înţeles, dar în realitate este foarte simplu. Eu, TVR, cumpăr nişte drepturi, iar aceste drepturi sunt prea multe în acelaşi timp. Ba se mai şi dublează, iar eu ar trebui să am 4-5 canale pentru a le transmite pe toate. Atunci încerc să refinanţez, spunând că sunt drepturi neuzabile. Asta am făcut eu acum 30 de ani, nu este o invenţie nouă. Acele drepturi le vinzi altui canal dacă po

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 45 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°