Pe paginile agendei de la cabinetul Elenei Ceauşescu a fost o singură însemnare: "Deschiderea lucrărilor Congresului XIV al PCR 9:00-16:50".

Spectacolul final pregătit în ultimele luni voia să demonstreze lumii întregi că niciodată nu s-au făcut progrese mai mari în istorie decât în România, din 1965 încoace. Şi că nu există conducător mai înţelept şi mai iubit de poporul decât Ceauşescu. În vreme ce Gorbaciov se zbătea între grevele economice şi demonstraţiile naţiona­liste din Uniunea Sovietică, iar în CC al PCUS era prins ca-n cleşte între grupul conservatorilor şi cel al reformatorilor radicali, gloata şi conducătorii României erau "unanimi" în aprecierea lui Ceauşescu. Cât despre mişcările din vecini, Ceau­şeştii îşi vor fi amintit de cutremurul iscat de Hruşciov când, după moartea lui Stalin, încercase să reformeze lumea comunistă prin revenirea la leninism. În­locuise şi acela "staliniştii" din ţă­rile frăţeşti, dar Dej îi scăpase. Până la urmă, va fi cugetat Ceauşescu, ca Hruşciov va sfârşi şi Gorbaciov - trădat de ai lui. Interzicerea al­coolului, magazinele tot mai goale şi nemulţumirile ofiţerilor Ar­ma­tei Roşii - ame­nin­ţaţi cu reducerea posturilor şi salariilor prin înţe­le­gerile sovieto-americane de a pune capăt războiului rece - vor cauza căderea lui Gorbaciov. Aşa va fi într-adevăr, însă mult prea târziu pentru speranţele cuplului Ceau­şescu.

În locul de cinste al prezidiului, Elena Ceauşescu a urmărit atentă lec­tura raportului. Nu ce citea Ceau­şescu, ci aşteptându-i privirile în­toar­se la ea în pauzele dintre aplau­ze şi ovaţii. Şase ceasuri a durat lec­tu­ra lui! S-a ridicat şi ea - abia mai ţi­nând-o picioarele bolnave de ar­trită - de peste 500 de ori. Aplauzele şi scandările au ţinut însă mai bine de o oră şi jumătate, ceea ce l-a ajutat pe bolnavul bătrân Ceauşescu să-şi ducă la capăt istovitoarea sarcină.