Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăbârcă în spatele juveţilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 iunie 2010 ·

Noul director tehnic a început în forţă pregătirea la Universitatea: ieri a testat capacitatea de efort a jucătorilor săi, iar duminică îi bagă în cantonament. „Încă nu s-a numit un antrenor. Este exclus ca acest lucru să se întâmple în seara aceasta (aseară - n.r.). Sunt mai mulţi antrenori în discuţie, dar este dreptul clubului să joace cu cărţile cât mai mascate în aceste momente", a spus ieri Sandu Tăbârcă, directorul tehnic al Universităţii. Deşi s-a scris că ar fi un „vestitor" al lui Ioan Ovidiu Sabău, Tăbârcă, tehnician care recunoaşte că nu a semnat încă o înţelegere cu Universitatea, spune că va rămâne la Ştiinţa chiar dacă „Moţul" nu ajunge în Bănie. „Sabău este un nume mare şi trebuie tratat aşa acum se cuvine. Nu sunt legat de el. Discuţiile cu Sabău s-au purtat după ce eu am ajuns la Universitatea", a precizat Sandu Tăbârcă. În ceea ce priveşte achiziţiile, noul director tehnic al alb-albaştrilor susţine că în urma analizei care s-a făcut la club s-au stabilit priorităţile, dar nu a dat nume sau posturi care sunt considerate vulnerabile la această oră în echipa Ştiinţei. Tăbârcă a comentat însă prelungirea contractului bulgarului Valentin Iliev: „Este o piesă grea pentru Universitatea. S-a văzut asta şi în campionatul trecut şi este foarte bine că s-a reuşit păstrarea lui. Sunt discuţii şi pentru Cardoso, aşa cum s-a scris, dar brazilianul va fi al Universităţii doar după ce semnează". Dănănae se însoară Dintre jucătorii care au efectuat vizita medicală marţi, la primele antrenamente, conduse de cuplul Tăbârcă - Biţă, au lipsit gabonezul Henry Antouchet, care a plecat în Portugalia pentru a-şi rezolva unele probleme personale, şi Ovidiu Dănănae, învoit pentru a pune la punct o parte din detaliile căsătoriei sale, care va avea loc în această vară. Spase Dilevski şi Julius Wobay nu au apărut încă la antrenamente, ambii fiind în drum spre România. Austral

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 50 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°