Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primesc în gazdă contra plăţii întreţinerii

Publicat in Adevarul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Din cauza datoriilor acumulate la întreţinere sau a incapabilităţii de plată, familiile cu venituri mici au ajuns să-şi împartă locuinţa cu străinii. Tot mai muţi sătmăreni primesc în gazdă familii, elevi sau studenţi care să îi ajute la plata întreţinerii. Mai ales că, pe timpul iernii facturile la utilităţi cresc simţitor.

În ultima vreme, atât pe internet cât şi în rubricile de mică publicitate ale ziarelor locale se regăsesc tot mai multe anunţuri prin care se caută familii sau elevi pentru găzduire. Facturile aproape dublate la utilităţi în această iarnă geroasă i-au obligat astfel pe unii sătmăreni cu venituri modeste sau de subzistenţă să ia pe cineva în gazdă pentru a le putea plăti şi a nu acumula datorii.

Este şi cazul familiei Botoş, care locuieşte în zona Spitalului Judeţean nr. 1 într-un apartament cu trei camere. Anul trecut, din cauza restructurărilor, capul familiei şi-a pierdut locul de muncă, iar acum este taximetrist şi lucrează cu ziua. Din cauza faptului că nu îşi mai puteau plăti facturile de întreţinere, familia Botoş a hotărât să ia o fată sau două în gazdă. Pe perioada iernii, facturile familiei Botoş treceau de 700 de lei, pentru plata gazului metan consumat, a curentului electric şi a apei. „Nu am avut ce să facem, cum să ne descurcăm altfel. În luna noiembrie, am publicat un anunţ în ziar şi am luat două fete de liceu în chirie, care ne plătesc lunar câte două sute de lei fiecare. Nu e mult, dar măcar ne plătim o bună parte din întreţinere cu aceşti bani“, ne-a spus Ioan Botoş, în vârstă de 41 de ani.

Un alt caz similar este al Biancăi, care, locuieşte în cartierul Micro 16 într-un apartament cu două camere. În urma anunţului dat la rubrica de mica publicitate a unui ziar local, a reuşit să ia în gazdă o studentă cu care împarte cheltuielile. „Am luat o studentă în gazdă ca să îmi pot plăti întreţinerea. Chelt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 33 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 17 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°