Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patinoarul Olimpic, mai scump decât bugetul primăriilor din judeţ

Publicat in Adevarul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

1000 de reprezentanţi ai administraţiei judeţului Braşov vor protesta, miercuri, în faţa Prefecturii Braşov, împotriva blocării bugetului alocat primăriilor din judeţ.

Situaţia s-a instalat după ce Prefectura a atacat în contencios administrativ bugetul alocat primăriilor de către Consiliul Judeţean Braşov. „La înfăţişarea trecută am cerut un termen de urgenţă, iar Prefectura a cerut amânare, pentru că nu e nicio grabă. Primăriile noastre nu au bani, sunt într-o situaţie dezastruoasă, sunt blocate.

Dacă nici asta nu e o urgenţă, e clar că avem de-a face cu o acţiune politică a Prefecturii", a spus Aristotel Căncescu, preşedintele Consilului Judeţean. Cu excepţia primăriile comunelor Feldioara şi Hărman, toate celelalte instituţii administrative au rămas fără bani pentru plata salariilor şi a utilităţilor.

„Am depus deja documentaţia pentru autorizaţia de protest, dar vom protesta indiferent dacă o primim sau nu. Nu cred că mai suntem pe vremea comunismului, când nu avea voie să protestăm pentru drepturile noastre", a mai spus Căncescu. Protestul primăriilor va începe la ora 11.00.

Doar 9 milioane de euro, pentru primării

Reprezentanţii primăriilor sunt cu atât mai revoltaţi cu cât bugetul alocat este de doar 9.000.000 de euro, în timp ce în Patinoarul Olimpic din Braşov a fost investită suma de 11.500.000 de euro şi încă un million de euro bani prevăzuţi în bugetul local pentru acesta, primăriile au primit mult mai puţin.

„Pentru mine aceasta este excrocheria secolului. Ce ne deranjează cel mai mult este că în timp ce cheltuim cu atâta uşurinţă 12 milioane de euro pentru un patinoar, pentru toate primăriile din judeţul Braşov dăm o sumă în bătaie de joc, de numai 9 milioane de euro. N-o să stăm cu mâinile în sân să vedem cum primarii noştri sunt batjocoriţi", a adăugat Aristotel Căncescu.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, cl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 52 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°