Romania are din nou un guvern de coalitie si se ridica intrebarea legitima daca se vor repeta conflictele interne care au macinat cabinetele Ciorbea, Vasile si, mai putin, Isarescu.
Dupa o serie de interviuri pe care le-am luat unor fosti ministri din acea perioada, am dedus trei cauze institutionale pentru aceste conflicte: relatia cu presedintele statului, situarea mecanismului politic de coordonare (celebrul Cocopo) in afara guvernului si fragmentarea ministerelor prin impartirea posturilor de secretari de stat intre
partide. Sa vedem daca se repeta sau nu aceste probleme in cazul noului executiv.
Relatia presedintelui cu guvernul ramine o sursa de tensiune, data fiind structura bipolara a puterii executive in Romania, trasata prost prin Constitutie. Chiar si guvernul monocolor al PSD a inregistrat conflictul presedinte-premier.
Presedintele Constantinescu a incercat sa controleze guvernele sale, dar nu a avut autoritatea necesara asupra partidelor.
Dupa ce a esuat cu Ciorbea, premierul Vasile i-a fost total ostil, iar Isarescu a incercat sa guverneze doar economia, lasind problemele politice exclusiv in ograda liderilor de partid si a Cotroceniului (un fost ministru mi-a spus ca atunci cind aparea o neintelegere, Isarescu ii intreba: v-ati hotarit? Nu?
Atunci mai negociati, cind va hotariti sa ma anuntati!). Presedintele Basescu are avantajul unui spor de legitimitate fata de guvern. Existenta acestui executiv se datoreaza doar succesului sau din al doilea tur si incapatinarii de a nu lasa puterea coalitiei PSD-PUR-UDMR.
Ca nas al guvernului, Basescu poate cere recunostinta, dar aceasta nu va dura mult. Trebuie sa isi pastreze cu orice pret bunele relatii cu Tariceanu, pentru a-l sprijini pe acesta in fata prea versatilei aripi Patriciu din PNL. Cit priveste UDMR si PUR, acestea au in con
