Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de iubitori ai sportului cu balonul oval s-au adunat ieri la Plopeni

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 16 august 2013 ·

Sportul cu balonul oval a adunat ieri, pe terenul de sport din Imaş Vale din Plopeni, câteva sute de practicanţi şi curioşi. Manifestarea a avut ca scop promovarea rugbiului în rândul copiilor, iar în afara organizatorilor au mai fost prezenţi şi foşti sportivi de performanţă ai Sucevei, dar şi oficialităţi locale.

Vasile Conache, sufletul acţiunii de ieri, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care şi-au adus aportul la bunul mers al lucrurilor.

„Organizaţia de părinţi din Plopeni şi Asociaţia Sportivă Prietenii Rugby-ului din Bucovina şi-au dat mâna pentru a putea promova acest sport şi într-o zonă care mie îmi este foarte dragă. Este un loc de unde au plecat sportivi de mare valoare, şi aş vrea să-i amintesc pe Vasile Palaghianu, Petras Clemenco şi Florin Zarojan, iar dintre cei mai tineri rugbişti prezenţi astăzi aici sper să se aleagă viitorii sportivi de elită ai României”, a precizat Vasile Conache înaintea meciurilor de pe terenul din Imaş Vale.

La rândul său, Ilie Lungu, primarul oraşului Salcea, care are în administrare şi localitatea Plopeni, a menţionat că orice sport este binevenit în această zonă. „Sper să împământenim această tradiţie, iar în anii ce vor veni să avem parte de o participare şi mai numeroasă”, a arătat Ilie Lungu.

Printre invitaţii speciali s-au numărat directorul adjunct al CSM Suceava, Valerică Gherasim, dar şi Mihai Pop, preşedintele clubului de tenis Select Suceava, profesor de sport la Şcoala Gimnazială Plopeni.

Turneul de ieri a început cu un meci demonstrativ între echipele de juniori din Suceava şi Gura Humorului şi a continuat cu o partidă între părinţii elevilor din Plopeni şi o parte dintre fostele glorii ale rugbiului sucevean. Vasile Conache a fost nu doar organizator, ci şi jucător, fiind ajutat în teren de Viorel Negru, unul dintre cei mai longevivi rugbişti din Suceava, dar şi de Dan Scolob

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 24 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 20 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 44 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°