Atunci cînd îşi promovează emisiunile de ştiri, posturile româneşti de radio şi TV insistă pe cîteva adjective: în viziunea lor, pentru a atrage publicul, ştirile trebuie să fie "proaspete", "calde" ori "fierbinţi". Adesea, aceste adjective sînt puse la superlativul relativ ("cele mai calde", "cele mai fierbinţi" etc.), iar fiecare post îşi atribuie exclusivitatea prospeţimii şi a "fierbinţelii" ("numai la jurnalul nostru puteţi urmări cele mai proaspete" etc.). E concurenţă, desigur; dar este interesant că se simte nevoia întrecerii tocmai pe tărîmul vitezei cu care sînt preluate, prelucrate şi prezentate ştirile. În schimb, preocuparea de a scoate în evidenţă exactitatea informaţiilor ("noi vă prezentăm ştirile cele mai sigure") este mult mai mică în autoprezentările pe care şi le fac posturile de radio şi TV. Să fie oare această dimensiune subînţeleasă?
Expunere În urmă cu cîţiva ani, cînd aveam o singură televiziune şi o singură emisiune de actualităţi, societatea civilă şi opoziţia politică de atunci au dus o bătălie crîncenă pentru obiectivitatea şi corectitudinea informaţiilor. Din cauza jocurilor politice de culise ori din lipsa de profesionalism a redactorilor, România se vedea, pe micile ecrane, aşa cum voiau cei care deţineau pîinea camerei de luat vederi şi cuţitul mesei de montaj. Este evident că lucrurile s-au schimbat mult între timp, dar cetăţeanul mediu care vrea să ştie, la capătul unei zile, ce s-a întîmplat în ţara lui, întîmpină în continuare unele dificultăţi. Dacă nu e un fan înrăit al unui post anume aşa încît să ia drept autentic şi obiectiv tot ceea ce prezintă acel post, cetăţeanul are posibilitatea, cu telecomanda în mînă, să treacă de la Focus la Observator, apoi la Ştirile PRO TV şi la Jurnalul de pe TVR. Există pluralism, există alternative, există libertatea informaţiei, deci e bine. Dacă însă cetăţeanul mediu cu telecomand