Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile OMV Petrom au urcat ieri cu 3% şi au tras toată piaţa în sus

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Bursa a avansat ieri cu 0,68% (indicele BET-C), susţinută în principal de evoluţia acţiunilor OMV Petrom (SNP), care au urcat cu aproape 3%. În rest, majoritatea acţiunilor au înregistrat oscilaţii nesemnificative.

„Piaţa locală este corelată cu bursele externe, unde, la fel, nu se întâmplă mare lucru. Pieţele, în general, sunt la nişte niveluri tehnice cheie, fără un trend clar, iar din acest motiv mulţi investitori sunt în aşteptare. Probabil că vom vedea mai multă activitate pe măsură ce se conturează un trend mai clar. Pentru moment nu sunt ştiri majore care să mişte piaţa. Cred că va depinde foarte mult de pieţele externe, iar ca specific local, mai mult de declaraţiile politice, eventual dacă apar ştiri noi legate de Comisia Europeană/UE pe evenimentele din justiţie sau tensiuni în coaliţia de guvernare. Totuşi, per total, pare să fie linişte. Mai sunt şi zile în care chiar nu se întâmplă nimic. Acum aşteptăm oferta de la Transgaz (prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile companiei şi care ar urma să se deruleze la mijlocul lunii aprilie - n.r.)“, a afirmat un broker.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 0,79%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,89% peste ziua anterioară.

Evoluţia a fost amplificată de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au urcat vizibil în ultima oră şi au încheiat ziua în creştere cu 2,88%, la 0,465 lei.

În ultima perioadă, principalii cumpărători de acţiuni OMV Petrom au fost fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton.

Indicele BET-FI, care urmăreşte SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a stagnat ieri. Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 10,7 mil. lei (2,4 mil. euro). Valoarea este aproape dublă faţă de şedinţa anterioară, când bursa a consemnat cel mai

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis „Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate“

Ziua Constanta acum 21 minute
Într-un mesaj special dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele României, Klaus Iohannis, subliniază importanța acestei sărbători și recunoaște contribuția valoroasă a românilor din diaspora la dezvoltarea și promovarea valorilor naționa

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 54 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 23 minute
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 27 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 3 ore
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°