Prezenţa şi implicarea intelectualilor în Biserică a fost dintotdeauna un subiect incomod. Puţini au fost teologii/ clericii care şi-au asumat un dialog deschis pe acest tărâm. Iar când acest dialog s-a înfiripat, nu rareori el a avut puternice nuanţe polemice.
O viziune integratoare asupra actului cultural, asupra reflecţiei filosofice sau asupra descoperirilor ştiinţifice rareori putem sesiza în biografia unor personalităţi bisericeşti. La noi avem, în acest sens, strălucite excepţii în persoana unor clerici precum Mitropolitul Antonie Plămădeală sau Părintele Constantin Galeriu. Nici Ortodoxia din afara spaţiului românesc nu a cunoscut abordări radical diferite. Insuficient valorificată, prezenţa intelectualului în Biserică poate aduce acel suflu revigorant de care un organism viu, precum este Biserica, are absolută nevoie, mai ales în dimensiunea sa socio-culturală. Am ales, de aceea, pe unul dintre intelectualii incomozi din Biserica Ortodoxă spre a-i creiona portretul, mai ales din perspectivă creştină. Este vorba despre filosoful rus Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948), prolificul scriitor ce a suscitat numeroase controverse în mediul eclezial. Şi tocmai pentru că a ridicat, sistematic, probleme ce se dovedesc a fi de o strictă actualitate pentru creştinismul bimilenar, îi voi dedica o serie de articole în cadrul acestei rubrici, cu speranţa că numai intrând pe tărâmul unor chestiuni incomode, fără prejudecăţi, ajutăm la îndreptarea acelor slăbiciuni omeneşti sesizate în viaţa Bisericii.
Personaj pitoresc şi cu o prezenţă constantă în cercurile în care se dezbăteau ideile filosofice ale timpului său, scriitor solitar, evitând orice curent de gândire care l-ar fi putut asimila, implicat în mişcările politice ale timpului său, dar declamând inconsistenţa oricărei doctrine politice, sensibil până la limita sacrificiului suprem la suferinţele